TIMISOARA. CFR Timisoara a fost invinsa cu 4-3 de United Galati in ultima etapa a sezonului regular al Ligii Nationale de fotbal in sala.
Prima repriza a fost una controlata de gazdele din Galati. United a deschis scorul dupa 6 minute prin fostul jucator de la Informatica Timisoara, Iulian Cojocaru. Timisorenii puteau egala in doua randuri, dar de fiecare data Mihnea Toader a fost blocat de Tonita.
In ultimele doua minute ale primei parti, campionii en-titre au mai punctat de alte doua ori prin brazilianul Leleo, adus in aceasta iarna la echipa de la malul Dunarii.
Dupa reluare, CFR Timisoara a redus din diferenta prin Mihnea Toader insa, dupa nici un minut, un alt fost timisorean, Daniel Araujo, a refacut ecartul de 3 goluri. Pe final de meci, capitanul CFR-ului, Vali Ilas, a facut 4-2, dupa care a preluat si tricoul de fly goalkeeper. In sistemul 5 contra 4, formatia timisoreana a mai reusit sa inscrie o data prin brazilianul Wellington, insa a fost prea tarziu sa mai obtina si egalarea, si meciul s-a incheiat 4-3.
Astfel, CFR Timisoara intra in playoff de pe pozitia a doua a ligii, cu 43 de puncte. In prima etapa din play-off, CFR Timisoara va juca in 11 martie, pe teren propriu, cu CSM Deva.
Iata programul complet al formatiei timisorene in partea a doua a sezonului!
11 martie: CFR Timisoara – CSM Deva
17 martie: United Galati – CFR Timisoara
31 martie: CFR Timisoara – FK Odorheiu Secuiesc
21 aprilie: CSM Deva – CFR Timisoara
28 aprilie: CFR Timisoara – United Galati
5 mai: FK Odorheiu Secuiesc – CFR Timisoara