Opinia Timisoarei

Chef Foa deschide Mitzu Coffee Shop la ISHO Timisoara

După București și Cluj-Napoca, Chef Foa alege Timișoara pentru extinderea conceptului său de cafenea de specialitate, Mitzu Coffee Shop. În premieră, pe 7 februarie, Mitzu Coffee Shop a ajuns la Timișoara.

Situată în pavilionul din complexul de birouri ISHO, noua locație sub semnătura lui Chef Foa are un design special, plin de culoare, fiind gândită ca un loc perfect în care să îți asiguri doza de energie pentru întreaga zi.

Gama de produse va include specialități de cafea, prăjituri, dar și gustări și sandwich-uri.

Mitzu Isho va fi deschis de luni până vineri, între 8:30 – 17:00.

Povestea.

În urmă cu cincizeci de ani, o bunică dorea să-și surprindă nepoții cu un desert special, unul care încânte întreaga familie. Gătit dintr-un aluat pufos, cu un ultim strat crocant și o aromă puternică de migdale, desertul a devenit, fără îndoială, remarcabil. Iar bunica l-a numit Mitzu, după cuvântul jucăuș folosit de nepoții ei pentru a o alinta.

Dragostea lui Chef Foa pentru Mitzu.

Mai târziu, nimeni altul decât Chef Foa, i-a întâlnit pe nepoții bunicii care a creat rețeta prăjiturii Mitzu. Când a gustat-o, s-a îndragostit pe loc de desert.

Chef Foa a ajuns să aprecieze prăjitura atât de mult încât și-a dorit să o includă în restaurantele de care se ocupa. Astfel, mulți oameni au putut gusta Mitzu fie acolo, fie acasă.

Odată cu trecerea timpului, Chef Foa a creat Stradale – restaurantul pentru mesele de prânz gustoase, gătite întotdeauna din cele mai proaspete ingrediente. Ulterior, a simțit nevoia unui loc separat, unde să te poți bucura de o ceașcă de cafea și de alte delicii. Așa avea să se nască Mitzu Coffee Shop: un loc cozy care, în același timp, îți va oferi doza zilnică de energie și inspirație.

În prezent, Mitzu în cifre.

21 Mitzu Coffee Shops, în 3 orașe diferite din țară (București, Cluj-Napoca și Timișoara)

3.000 de persoane ne vizitează zilnic

5.000 gustări și cafele servite în fiecare zi

Astfel, dintr-o prăjitură cunoscută în București, Mitzu a devenit un loc unde poți savura o cafea de specialitate dintr-un blend propriu, dulciuri artizanale și sendvișuri preparate în fiecare dimineață de brutarii noștri.

 

 

Exit mobile version