„Am descoperit ca cina a avut loc miercuri, pe data de 1 aprilie din anul 33”, a declarat, luni, pentru ziarul Times, profesorul Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge. Intr-o carte intitulata „The Mystery of the Last Supper”, profesorul britanic a incercat sa explice toate contradictiile care ii intriga pe istorici de multe secole.
„Iata problema: expertii in Biblie si toti crestinii cred ca ultima cina a inceput dupa asfintit, joi seara, iar crucificarea lui Iisus a avut loc dimineata urmatoare, vineri, aproximativ in jurul orei 09.00. Procesele lui Iisus au avut loc in zone diferite din Ierusalim. Expertii au parcurs Ierusalimul cu un cronometru pentru a verifica daca era posibil ca acele evenimente sa se desfasoare in intervalul joi seara – vineri dimineata: cei mai multi dintre ei au ajuns la concluzia ca era imposibil”, a explicat profesorul britanic in cartea sa.
Apostolii Matei, Marcu si Luca spun ca Cina cea de taina a fost o masa de Pasti, in timp ce apostolul Ioan afirma ca aceasta masa a avut loc inainte de Pastele evreiesc. „Solutia pe care am gasit-o este aceasta: ambele tabere au dreptate, insa ele se raportau la doua calendare diferite”, a declarat Colin Humphreys. Analizand cele doua calendare, profesorul britanic a ajuns la concluzia potrivit careia Cina cea de taina a avut loc miercuri, cu o zi inainte de Joia cea mare.