Foarte multi oameni cred ca, de fapt, lumea este condusa de societati secrete. Oricare ar fi scopurile lor, acestea au cu siguranta ceva sinistru in ele. Asta desi obiectivele lor sunt fie politice, fie religioase.
De-a lungul timpului, aceste societati secrete au devenit tinta teoriilor conspirationiste, care le-au implicat in orice, de la extraterestri la dominarea lumii.
Iata care sunt in top 10!
10. Ordo Templi Orientis
Este o organizatie mistica, ce a fost infiintata la inceputul celui de-al XX-lea secol. Grupul a fost creat pe aceleasi linii precum Francmasoneria si se bazeaza pe practici oculte prin care membrii se muta de la un nivel la altul in organizatie.
Filosofia grupului este credinta in principiile ezoterice New Age. Organizatia mai exista inca in SUA, Marea Britanie si unele parti ale Europei.
9. Grupul Bilderberg
Nu este o organizatie secreta in sine, insa este la fel de misterioasa. A fost creata in 1954, sub forma unei conferinte la care se poate participa doar pe baza invitatiilor. Printre cei care au intrat in grup au fost numerosi sefi de stat, afaceristi sau moguli media.
8. Hashshashin – Ordinul Asasinilor
Denumit si Nizari, era o organizatie misterioasa de asasini musulmani, aparuta in Estul Mijlociu in secolul al XIII-lea. Grupul era format din musulmani Shia, care s-au desprins dintr-o secta mai mare si care s-au alaturat pentru a infiinta statul Shi’ite. intrucat erau putini, foloseau tactici de gherila impotriva dusmanilor, inclusiv spionaj, sabotaj si asasinarea politica. inainte ca grupul sa fie distrus de mongoli, ei au lucrat pentru diverse personaje istorice, printre care si Regele Richard Inima de Leu.
7. Mana neagra
Mana neagra era o societate secreta de revolutionari anti-imperialisti, creata in Serbia, in 1912. S-a nascut ca o ramura a grupului Narodna Adbrona, care dorea sa uneasca toate popoarele slave din Europa intr-o singura tara. Acest lucru cerea separarea Serbiei de imperiul Austro-Ungar. Grupul a folosit propaganda anti-austriaca, a antrenat sabotori si asasini pentru a distruge liderii politici din zona. Societatea ar fi fost uitata, probabil, daca nu ar fi fost implicata intr-un mare eveniment al secolului XX – asasinarea lui Franz Ferdinand. Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei, transformandu-se in cele din urma in Primul Razboi Mondial.
6. Cavalerii Cercului de Aur
A fost o societate secreta americana care a inflorit in timpul Razboiului Civil. La inceput, grupul dorea anexarea Mexicului si Indiilor de Vest, crezand ca vor ajuta la dezvoltarea sclaviei. Dar dupa ce a inceput Razboiul Civil, grupul a trecut de la sustinerea colonialismului la sustinerea noului guvern confederat. Cavalerii au avut mii de membrii, formandu-se armate de gherila.
5. Societatea Thule
Grupul a fost creat in Germania, imediat dupa sfarsitul Primul Razboi Mondial. A inceput ca o organizatie oculta, insa s-a transformat rapid intr-una care sustinea ideologia rasei ariane, pornind la vanatoare de evrei si de alte minoritati. in 1919, Societatea Thule a format o organizatie politica denumita Partidul Muncitoresc German – viitorul partid nazist, iar printre membrii sai se afla si Adolf Hitler.
4. Fiii Libertatii
O organizatie care a existat in America de Nord, inainte de Razboiul Revolutionar. Nu a fost o societate secreta in adevaratul sens al cuvantului, ci mai mult un grup de patrioti din colonii, care sustineau un scop comun. Ei au folosit sabotajul si activitati teroriste, devenind mai mult „fiii violentei”, decat cei ai libertatii.
3. Cranii si Oase
Societatea secreta Cranii si Oase de la Yale este printre cele mai faimoase. Organizatia alege noi membrii dintre studentii universitatii in fiecare primavara – in general atleti, membrii ai consiliului studentesc sau presedinti de fraternitati. Printre cei care fac parte din Cranii si Oase au fost presedinti ai SUA, senatori si judecatori, crezandu-se ca societatea formeaza elita politica.
2. Illuminati
Grupul este considerat mai mult un mit, dar legenda dateaza de pe vremea unei societati reale, care a existat in Germania, in anii 1700. Pe atunci, membrii grupului se proclamau ganditori iluminati. Presa a pornit impotriva lor si organizatia a inceput sa fie vazuta drept o forta a dizidentilor, care ar fi dus chiar la Revolutia Franceza. Grupul a disparut, insa inca se mai crede ca influenteaza lumea politica din umbra. Familia Bush, Churchill si chiar Barack Obama ar face parte din aceasta organizatie, desi nu exista nicio dovada.
1. Francmasoneria
Desi in ziua de azi nu mai este la fel de puternica, francmasoneria ramane cea mai faimoasa societate „secreta” din lume – atat de secreta, incat are circa 5 milioane de membrii. Grupul a fost creat oficial in 1717, insa exista inca din anii 1300.
Initial, a fost creata ca o fratie intre oamenii cu anumite idei filozifice, printre ele, credinta intr-o fiinta superma. Ei spun ca sunt corecti din punct de vedere moral, lucrand in serviciul comunitatii si ajutand nevoiasii. in ciuda acestor aparente, se pare ca francmasonii ar fi implicati in practici oculte bizare.