TIMISOARA. Cladiri prea inalte, trafic infernal si distrugerea istoriei. Acestea erau argumentele pe care, in urma cu mai bine de un an, mai multi timisoreni, dar si reprezentanti ai Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Timis, pentru schimbarea proiectului de construire a unui nou complex de cladiri in vecinatatea Primariei Timisoara, pe locul fostului liceu de Arte si al fostului Inspectorat Scolar.
La vremea aceea, arhitectii din cadrul OAR Timis au avut mai multe observatii legate de proiect, printre care se numara probleme referitoare la regimul de inaltime al cladirilor, necesitatea pastrarii cladirii Inspectoratului Scolar si la faptul ca nu exista o definire clara a interesului public in privinta acestui proiect.
Acum, la un an distanta de la momentul dezbaterii proiectului, specialistii din cadrul OAR, sustin ca, desi li s-a promis ca se va tine cont de opiniile lor, acum, cand proiectul va ajunge pe mesele consilierilor locali, pentru aprobare, nimic nu s-a schimbat.
„Constatam ca, din pacate, nici una dintre observatiile ridicate de OART nu a fost incluse în documentatia finala, trimisa spre aprobare CLT, cum de alt fel nu au fost incluse nici unul dintre punctele de vedere exprimate de catre ceilalti participanti la dezbaterea publica mentionata”, transmit reprezentantii Ordinului Arhitectilor din Romania.
Mai mult, artitectii atrag atentia ca, odata ce parerea nimanui nu este luata in calcul, dezbaterile publice pe proiectele de urbanism raman „doar un exercitiu de imagine, fara a contribui la imbunatatirea solutiilor propuse si la armonizarea diferitelor puncte de vedere referitoare la un proiect sensibil pentru orasul nostru”.
Va reamintim, in vara anului trecut opiniatimisoarei prezenta in premiera proiectul complexului imobiliar futurist ce va ‘rasari’ langa Primaria Timisoara, un ansamblu spectaculos care va cuprinde 4 cladiri impresionante, cu un aspect modern, ce vine sa completeze zona centrala a orasului, intr-un spatiu plin de istorie.
Conceptul care a stat la baza proiectului este acela de a imbina functionalitatea cu esteticul, iar spatiul aerisit si soarele care ‘atinge’ fiecare dintre constructii duc la armonizarea perfecta a noului spatiu cu zona inconjuratoare, explica pentru opiniatimisoarei.ro tanarul arhitect, de numai 32 de ani, Claudiu Ionescu, cel care iscaleste proiectul avangardist.
In contextul in care Timisoara va deveni Capitala Culturala Europeana, cladirea vine ca un plus din punct de vedere artistic, pentru ca va gazdui, printre altele, o galerie de arta si si un muzeu al artei contemporane, deschis publicului timisorean. Acestea vor completa prezenta unui hotel de lux.
In plus, dezvoltatorul care va face investitia are in proiect realizarea a peste 400 de locuri de parcare, pe trei niveluri subterane, iar dintre acestea, aproximativ 300 vor putea fi publice.