Opinia Timisoarei

Clubul Rotary Ripensis se implica in acordarea de burse elevilor olimpici din Timisoara! Banii au fost adunati la traditionalul bal de caritate

TIMISOARA. Implicati in sustinerea financiara a diverse proiecte publice si sociale, membrii Clubului Rotary Ripensis Timisoara si-au dat intalnire si in acest an la traditionalul Bal de caritate pentru strangerea de fonduri necesare actelor de filantropie.

Dupa cum era de asteptat, rotaryenii si-au demonstrat generozitatea si de aceasta data si au donat sume mari de bani pentru acordarea de burse elevilor olimpici sau sustinerea unor proiecte investitionale.

Pe fiecare masa s-a aflat cate o lista a proiectelor propuse spre finantare, iar membrii clubului au anuntat la ce proiect isi vor aduce contributia si cu ce suma de bani. Deocamdata nu putem evalua cam ce suma s-a adunat in urma balului de caritate, pentru ca inca n-au ajuns in cont toate donatiile anuntate, insa previzionam ca fondurile stranse sunt cele mai mari din toate balurile organizate de club in cei sapte ani de existenta”, ne-a declarat Mircea Preunca, unul dintre membrIi Clubului Rotary Ripensis Timisoara.

In timpul balului caritabil au fost licitate tablouri si alte obiecte de arta donate de participanti, dar au fost anuntate si donatii banesti consistente.

La fiecare bal s-au adunat zeci de mii de euro si cred ca, dupa actiunea caritabila de acum, vom avea mult mai multi bani in conturi pentru finantarea proiectelor generoase pe care ni le-am propus. Balul acesta s-a organizat prin contributia Mariei Grapini presedintele clubului si a lui carmen Popescu presedintele comisiei de organizare”, mai spune Preunca.

Inca nu se cunoaste cu exactitate sumele adunate pentru realizarea fiecarui proiect in parte, insa rotaryenii de la Ripensis si invitatii lor au avut de ales intre sustinerea proiectului Casa Rotary, ce consta in amenajarea unui spatiu dedicat actiunilor Clubului Rotary Ripensis, sustinerea proiectului Casa Performantei, pentru acordarea de burse elevilor olimpici, amenajarea unui adapost destinat victimelor violentei domestice sau sustinerea financiara a tanarului Andrei Alexandru, student la Academia de arta din Ierusalim, a carui parinti au suferit un accident grav de masina si se afla in imposibilitatea de a-I finanta continuarea studiilor.

 

Exit mobile version