TIMIS. Controalele de rutina ale politistilor de la Rutiera au dus la prinderea unor soferi care au consumat droguri sau alcool inainte de a urca la volan.
Unul dintre conducatorii auto a fost tras pe dreapta in Timisoara, pe strada Islaz. Barbatul in varsta de 50 de ani a fost pus sa sufle in aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Un alt sofer in varsta de 57 de ani a fost oprit la Mosnita Noua. Si acesta era beat. Etilotestul a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Al treilea conducator, un tanar de 25 de ani a fost oprit pe soseaua care leaga Iohanisfeld de Ivanda, iar verificarea cu drugtestul a aratat ca barbatul consumase metamfetamina si cannabis.
Toti trei s-au ales cu dosare penale pentru infractiunile savarsite.