Ioan Garboni
Privesc atent cu coada ochiului la mainile care amesteca cartile de tarot. Sunt maini de “cocoana”, cu degete prelungi ca de pianista. Un inel galben cu piatra verde se balanganea pe un deget al mainii ei drepte. Coana Pufi rasfira pe masa cartile de ghicit, intr-o pasienta aproape personala. Cartile de ghicit sunt vechi, frecate si jerpelite, cu poze sterse si semne de neinteles pentru mine. Femeia isi tuguie buzele si ridicand dintr-o spranceana, ciocani cu unghia o carte de pe masa. “Mda’… e si bine… da-i si rau !” – zise coana Pufi. Ma uitam la mainile ei arse de soare si la unghiile ei scurte, dar curate.
Coana Pufi incepu usor, ca-ntr-un descantec sa-mi spuna ce va fi cu viitorul meu.( Astazi, realizez ca predictiile ei facute atunci, au fost aproape in totalitate… adevarate si s-au implinit !!) Ma uitam atunci la fata ei prelunga, cu nasul marisor si dintii lati, si incercam sa mi-o imaginez tanara si frumoasa. Nu reuseam deloc. taranii din sat spuneau ca e vrajitoare, ca ghiceste viitorul in cafea si in carti, ca noaptea se dezbraca goala la rau si arunca blesteme asupra unora. Tot satenii mai spuneau ca Coana Pufi (fosta stapana a castelului din sat) punea ceva in laptele pe care incerca sa-l vanda lor; ca de aceea era asa de bun si untos laptele, ca era primenit prin vraji. Coana Pufi nu avea pensie nici macar dupa defunctul ei sot Conu’ Riz. Ca el, Conu’ o fost ofiter in armata romana, dar doar cand era cu nemtii impotriva rusilor, deci era un… hitlerist ucigas. Apoi, coana Pufi a scos un album de familie, imbracat intr-o catifea rosie. L-a deschis usor si ca in transa incepu sa-mi vorbeasca de fiecare fotografie in parte.
Nu pot azi sa va descriu in cuvinte ce am simtit atunci. Priveam naucit la poze cu familia ei in Hawaii, la New York, Paris sau Roma. O vedeam pe tanara Pufi, fotografiata, conducand un automobil in Zurich sau cu Conu’ Riz la schi in Alpi. O vedeam dansand fericita, zambind cu dintii ei lati din fotografia ingalbenita, ciocnind pahare de sampanie…… Am privit impreuna cu ea cateva ore, mai nulte albume. Ochii ei erau rosii de plansul fara de lacrimi, iar buza de jos ii sangera usor , de la stransul mut din dinti. Nu simteam la aceasta doamna revolta, sau blesteme, nu resemnare, nici regrete, nimic decat doar …suferinta muta! Seara, cand am plecat de la casuta mica a coanei Pufi si am trecut pe langa uriasul castel care odata a fost al ei, am suspinat. Aveam in mana o sticla cu lapte primit in dar si va marturisesc ca a fost cel mai “ trist lapte” din lume, pe care l-am baut vreodata ! Ca si cand vaca coanei laptarese, ar fi facut direct iaurt acru in loc de lapte spumos si dulce.