TIMISOARA. Dupa ce in iarna trecuta Timisoara a fost de doua ori aproape sa ramana fara incalzire, dupa ce EOn a oprit pentru scurt timp gazul din cauza datoriilor neplatite, acum Colterm sustine ca e pregatita pentru sezonul rece care se apropie.
Colterm are asigurat un stoc de 40.000 de tone de carbune pentru asigurarea incalzirii orasului in aceasta iarna, dar are si contracte cu trei companii care urmeaza sa ii livreze carbune. Dintre cele trei, doar cu una s-a stabilit un grafic de livrare, dupa ce s-a si renegociat pretul de achizitie pentru urmatorul an. Compania de termoficare va primi de la acest furnizor 103.000 tone de carbune.
Probleme sunt insa cu alte doua firme. Una dintre acestea trebuie sa livreze peste 100.000 de tone de carbune, insa deocamdata nu a trimis niciun transport, iar cu cealalta nu s-a stabilit inca un grafic de livrari.
„Redondaj SRL Oradea: contract in derulare, valabil pana la 31.12.2019, pentru livraarea a 100.000 de tone carbune, incepand din luna iulie 2019; pana la aceasta data, Redondaj SRL nu a livrat deloc carbune, motivand prin lipsa transportului. S-au calculat penalitati.
CE Oltenia: contract in derulare, valabil pana in 31.08.2021, cu renegociere anuala a pretului si graficului de livrare; pana la ora actuala nu s-a reusit negocierea graficului de livrari pentru perioada contractuala 01.10.2019 – 31.08.2020„, se arata intr-un raport al Colterm, prezentat in cadrul Colegiului Prefectural.
„Din punctul nostru de vedere, la ora asta, desi imi spuneti ca sunteti pregatiti pentru sezonul de iarna, nu
sunteti pregatiti de sezonul de iarna. Anul trecut am avut nenumarate adrese ca E-On sisteaza furnizarea de gaz. Rugamintea mea e sa incercam sa gasim o solutie si sa nu mai punem populatia in situatia de anul trecut„,a spus prefectul Eva Andreas, dupa prezentarea raportului Colterm.
In ciuda faptului ca nu tot carbunele a fost livrat, oficialii companiei de termoficare dau asigurari ca Timisoara nu va ramane fara caldura si apa calda.
Pe langa carbune, compania mai are un stoc de pacura este de 3090 de tone, iar cel de CLU (combustibil lichid usor, n.r.) este de 101 tone. Combustibilul lichid poate fi folosit insa doar pana la 31 decembrie.