TIMISOARA. 10.500 de lei, atat iau, impreuna, pe luna, de la Consiliul Judetean Timis, cei care fac parte dintr-un comitet care are un rol doar consultativ pentru CJT.
Este vorba despre cei care fac parte din Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica (ATOP) care are in componenta nu mai putin de 15 membri ce au sau nu vreo legatura cu CJT. Printre ei, consilieri judeteni, sefi de institutii sau persoane din randul… comunitatii care se intalnesc o data sau de doua ori pe luna sa discute si sa faca propuneri pentru ca activitatea politiei sa sporeasca in eficienta la nivelul judetului. Pentru ei, CJT a decis vineri in plen dublarea sumelor pe care le primesc pentru… activitatea lor in fiecare luna.
Pana acum, doar cei care faceau parte din ATOP, nu si seful acesui organism, primeau indemnizatii lunare. Acestea erau, pana acum, mai mult simbolice si ajungeau cel mult pana 300 de lei. Unii membri nici nu isi ridicau banii luna de luna.
Acum iata ca lucrurile se modifica radical. Seful ATOP a fost schimbat. Daca in mandatul trecut locul a fost ocupat de Calin Dobra (PSD), acum acesta a fost preluat de Traian Stancu (ALDE). Totodata, Consiliul Judetean Timis a votat, la propunerea unor consilieri, majorarea cu mai bine de dublu a indemnizatiilor lunare.
Consilierul judetean Pavel Geana (ALDE) a propus ca indemnizatia sa fie 20% din salariul presedintelui CJT, in timp ce consilierul Titu Bojin (PMP) a spus ca indemnizatia nu ar trebui sa depaseasca o indemnizatie de consilier judetean, adica 10% din salariul presedintelui CJT. Cea de-a doua propunere a fost votata, la final, de catre consilierii judeteni.
Astfel, de acum inainte, fiecare membru ATOP, in frunte cu seful acestuia, va incasa, lunar, aproximativ 700 de lei.
Presedintele Consiliului Judetean Timis, Sorin Grindeanu, a anuntat in plen ca reprezentantii PSD care se afla ATOP vor dona indemnizatiile Directiei pentru Protectia Copilului. Ramane de vazut daca gestul social-democratilor va fi sau nu urmat si de ceilalti, avand in vedere ca s-a dorit atat de mult aceasta marire a sumelor.
Ce este ATOP?
Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica (ATOP) Timis este un organism cu rol consultativ, fara personalitate juridica, care functioneaza pe langa Consiliul Judetean Timis, in scopul asigurarii bunei desfasurari si sporirii eficientei serviciului politienesc.
ATOP este format si din trei comisii:
Comisia de coordonare, situatii de urgenta si pentru petitii – Traian Stancu (vicepresedintele CJT), Dorin Candea (consilier judetean), Ilie Bortun (reprezentant al comunitatii), Ion Mirescu (seful Inspectoratului de Politie Judetean Timis), Lucian Vasile Mihoc (seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat) si Nicolae Slev (seful Inspectoratului de Jandarmi Judetean Timis).
Comisia de planificare, stabilire si evaluare a indicatorilor de performanta minimali – Ligius-Cosmin Buboi (consilier judetean), Calin Dobra (consilier judetean), Gheorghe Moldovan (reprezentant al comunitatii), Eugen Dogariu (subprefect) si Dorel Cojan, (directorul Politiei Locale Timisoara)
Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultanta si drepturile omului – Cosmin Costa (consilier judetean), Deian Plavosin (consilier judetean), Viorel Bota (reprezentant al comunitatii) si Mircea Rosu (reprezentant al Corpului National al Politistilor – Consiliul Teritorial Timis).