TIMISOARA. Compania IULIUS este alături de organizatorii de evenimente educaționale și de business, a căror activitate a fost puternic afectată de criza socio-medicală. Cu scopul de a-i susține, proiectele din portofoliul IULIUS vor găzdui în regim de gratuitate, timp de trei luni de la ridicarea restricțiilor, evenimentele educaționale, de business, tehnologice, creative și antreprenoriale.
Proiectele grupului IULIUS, concepte mixed-use, includ și centre de conferințe și infrastructura necesară organizării de evenimente. De-a lungul timpului, la nivelul întregii rețele s-au dezvoltat parteneriate cu numeroase entități din sfera conferințelor, care sunt apreciate și atrag public creativ și implicat. Ca urmare a inițiativei organizatorilor evenimentelor educaționale de business, tehnologie, IT, antreprenoriat și creative, prin scrisoarea deschisă transmisă către Guvern, cu scopul de a sprijini această industrie, timp de trei luni de la ridicarea restricțiilor, compania IULIUS le va oferi spațiile gratuit, în toate proiectele sale din țară.
„Credem că în această perioadă este important să identificăm soluții și să ne sprijinim unii pe alții. Și noi resimțim efectele directe și indirecte ale pandemiei, însă trebuie să fim alături de entitățile care au avut activitatea suspendată aproape integral. Campania aceasta reprezintă maniera prin care ne implicăm în susținerea unui segment al economiei pe care îl considerăm relevant și cu impact în dezvoltare. Avem nevoie de ei pe termen lung, astfel că încercăm să venim cu soluții pe termen scurt”, a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS.
Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din țară. În portofoliul său se regăsesc două ansambluri mixte – Palas Iași și Iulius Town Timișoara -, precum și rețeaua Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca și Suceava. Gândite ca formate integrate, proiectele IULIUS includ funcțiuni de retail, office, parc și entertainment. Printre facilitățile oferite se numără și accesul la centre de evenimente premium, un atu pentru companiile prezente în clădirile de birouri, cât și pentru partenerii externi. Susținător al mediului educațional și cultural, IULIUS este un partener de lungă durată al unora dintre cele mai prestigioase conferințe, workshop-uri, seminarii, forumuri etc. din domeniu, locale, naționale și internaționale. În 2019, grupul IULIUS a găzduit peste 100 de astfel de evenimente în proiectele pe care le operează.