Fina premierului Victor Ponta, Ioana Pop, nu pierde nicio zi pentru a-si face campanie pe Facebook. Tanara blonda spune ca, in TSD, „Radem, glumim dar ne organizam.”
Ioana Pop a avut grija sa nu-si uite adversarii, pe care ii provoaca aproape zilnic. „Tu pe cine ai paria? Trei juveti sau o chinta royala?”, se intreaba retoric, tanara.
Printre „juvetii” contracandidati, se numara deputatul PSD Mihai Sturzu, din trupa Hi-Q. Dupa cum arata pagina sa de Facebook, Sturzu a luat deja filialele TSD la picior, pentru a-si face campanie.
In competitie intra si Andrei Tinu, fiul regretatului ziarist Dumitru Tinu. Evident, tanarul si-a facut pagina speciala de Facebook, intitulata „Andrei Tinu TSD”. Pentru el, pare ca principalul adversar ar fi Mihai Sturzu, asa ca Andrei Tinu si-a ales ca slogan de campanie „Sustin valoarea. Politica, nu playback”.
Tinu detine de cativa ani o ferma de vipere. in urma cu doi ani, a fost in pericol de moarte dupa ce a fost muscat de mana de o vipera cu corn.