TIMIS. O localitate de langa Timisoara va avea o casa de cultura nou nouta, cu bani de la Ministerul Dezvoltarii. Zilele acestea s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor.
CITESTE SI: Se misca utilajele lui Umbrarescu pe Centura Sud Timisoara. Ultimele imagini de pe santier. Video
Cladirea va fi ridicata in Mosnita Noua, pe strada Primariei, de catre firma Constructim, care a castigat contractul de proiectare si executie.
Utilajele au iesit deja in teren si au fost puse la treaba.
Casa de cultura se va intinde pe o suprafata de 1800 mp, si va avea doua corpuri, cu parter si etaj partial. In cladire vor fi amenajate mai multe spatii multifunctionale, ateliere mestesugaresti, un amfiteatru, dar si o sala de spectacole cu aproximativ 300 de locuri. Constructia ar trebui sa fie gata in 2 ani.
Valoarea totala a investitiei este de 11.246.313 de lei cu TVA, adica aproximativ 2,3 milioane de euro, proiectul fiind finantat prin Compania Nationala de Investitii. 124.670 de lei provin din bugetul comunei Mosnita Noua.
In spatele viitoarei case de cultura urmeaza sa fie amenajat si un parc, de care se bucure mosnitenii de toate varstele.