TIMISOARA. Un basm fara cuvinte, al carui limbaj il stii dintotdeauna. Asta isi propune Mihai Dorobantu pentru publicul timisorean.
Artistul va sustine duminica, 18 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis, al 10-lea eveniment din seria Concertelor de basm.
Acestea prezinta o muzica se afla la intersectia dintre electronic ambient si modern classical. Din punct de vedere vizual, muzica este completata cu elemente arhaice, primordiale, de mitologie si folclor romanesc aduse impreuna prin cele mai recente tehnici de productie audio-vizuala, si proiectate.
”In noi se regasesc toate melodiile care au fost create de la inceputul lumii. Fie ca facem muzica sau doar o ascultam, impartasim acelasi mister”, spune artistul timisorean.
Acest mister si starea de mirare pe care o trezeste in noi sunt sursele de inspiratie pentru fiecare concert de basm – un concept de concert cinematic care ii apartine lui Daniel Dorobantu.
De la debutul sau in 1995, Daniel Dorobantu a produs 12 albume de studio, numeroase lucrari de arta video, instalatii, spectacole live si experimente multimedia. Lucrarile sale au fost comandate si promovate de Institutul Cultural Roman, Centrul Ars Electronica din Linz – timisoreanul fiind primul artist roman care a expus si intrat in colectia celui mai important centru de expunere al artei electronice din lume – Consulatul Onorific al Italiei la Timisoara si mentionate in The New York Times si The Guardian. Ca si fondator al ansamblului de arta sincretica Thy Veils, este considerat un pionier al muzicii ambient in Romania.
Evenimentul de duminica este realizat de catre Asociatia Culturala Traditionala ”Negura” si Centrul De Cultura si Arta al Judetului Timis, facand parte din proiectul ”Explorari contemporane ale traditiei”, finantat de catre Consiliul Judetean Timis.
Numarul locurilor este limitat la concertul de duminica, accesul fiind pe baza de rezervari la adresa act.negura@gmail.com.