TIMISOARA. Prima editie a Parcului Primaverii va incepe vineri, 15 aprilie, la Muzeul Satului Banatean de la Padurea Verde.
Parcul Primaverii nu include o deschidere festiva clasica, ci un crescendo de momente speciale. Incepand cu ora 12, toti cei care trec pragul evenimentului, indiferent de varsta sau preferinte, vor gasi activitati care sa le starneasca interesul.
Cele 11 zile de festival vor avea loc la Muzeul Satului Banatean pe o suprafata de peste 10 hectare si vor aduce in fata publicului cele mai frumoase rezultate ale muncii celor sase institutii de cultura finantate de Consiliul Judetean Timis. Timisorenii, timisenii, dar si turistii culturali se vor bucura de spectacole de teatru, folclor, sesiuni de lectura, concerte, expozitii si ateliere creative.
„Ne asteapta un weekend cu multa energie creativa, cu momente artistice si de divertisment foarte bine gandite si cuprinse intr-o productie culturala de exceptie. Parcul Primaverii a reusit sa ridice standardele organizarii de eveniment in Timisoara si vreau sa subliniez, in mod deosebit, contributia celor sase institutii de cultura ale Consiliului Judetean la realizarea acestui festival multicultural de anvergura” a spus Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Vineri, punctul culminant al evenimentului este concertul Subcarpati, sambata va urca pe scena Loredana, iar duminica, Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbrava si Claudia Ionas cu Generalul promit un regal de folclor intr-o zi de mare sarbatoare.
In cadrul Parcului Primaverii vor fi amenajate 40 de standuri de la care timisorenii isi vor putea cumpara haine si bijuterii realizate de designeri si creatori de frumos, obiecte de decor si accesorii lucrate manual, produse de ingrijire sanatoase, miere si alte preparate din plante.
Sambata de la pranz, in parc va incepe Festivalul Fanfarelor. La manifestarea din acest an de la Muzeul Satului Banatean participa Fanfara Pro Amicitia din Timisoara, Fanfara Banater Musikanten, Fanfara din Giroc, Fanfara Societatii Culturale Doinitorii Banatului din satul Varadia, comuna Mercina, judetul Caras Severin si Fanfara Bisericii Ortodoxe din Almas, judetul Arad.
Invitat in recital este Ovidiu Lipan Tandarica si Fanfara din 10 Prajini.
Si cei mici sunt asteptati la evenimentul de la Padurea Verde. Copiii cu varsta intre 6 si 12 ani pot participa la un traseu de aventura care imbina elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micutii isi testeaza deopotriva abilitatile fizice si pe cele strategice.
Jocul este conceput in jurul colaborarii si construirii increderii si va fi lansat, in premiera, la inceputul festivalului. in 16 si 17 aprilie, pe traseu va avea loc o competitie organizata, cu inscriere prealabila, intre echipe de copii a cate patru membri fiecare. Capacitatea este de 50 de echipe, cate 25 pe zi, iar inscrierile se fac pe principiul primul venit, primul servit. Prietenii si familiile acestora sunt asteptati sa faca galerie si pot chiar sa participe la un atelier gratuit de confectionat pancarte de sustinere.
Competitia traseului de aventura din zilele de 16 aprilie si 17 aprilie va avea loc in intervalul orar 11:00 – 15:00.
Tot in Parcul Primaverii, vizitatorii vor putea vizita si o expozitie de fotografie intitulata „Timisul salbatic”. Este vorba despre instantanee cu animalele salbatice din pusta Banatului. Imaginile spectaculoase cu animalele din zestrea salbatica a judetului au fost realizate de patru fotografi din Timisoara, Dani Amariei, Alex Zarin, Kozma Attila si Bogdan Voridan.
La Muzeul Satului Banatean urmeaza sa aiba loc si reprezentantii de teatru, dar vor fi organizate si ateliere de arta scenografica si pedagogie teatrala.
Nu in ultimul rand, in acest final de saptamana timisenii si turistii de toate varstele vor putea urmari duminica un festival de toaca si vor putea vizita si o explozitie de icoane, realizate de copii.
Va reamintim, prima editie va incepe in 15 aprilie, cu acces liber si gratuit la toate activitatile culturale, de divertisment si de incurajare a petrecerii timpului liber in familie. Evenimentul se va incheia in 25 aprilie.