Se apropie cu pasi repezi weekendul de deschidere a programului Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii. Intre 17 si 19 februarie sunt pregatite zeci de spectacole, expozitii, concerte si altfel de evenimente dedicate tuturor, de la cei mici la bunici.
Vineri, 17 februarie, de la ora 19:00, sunteti asteptati in Piata Unirii la un spectacol aer liber, pentru toate varstele. Concertele de muzica electronica, rock si traditionala reinterpretata ne vor tine in miscare, iar cei mici vor fi fascinati de spectacolul de acrobatii aeriene Muaré Experience si de un spectacol video de zile mari.
Spectacolele Papusi gigant in cartier readuc publicul in lumea copilariei, pe 17 februarie in Parcul Clabucet, si pe 18 februarie in Parcul Dacia, incepand cu ora 17:00.
In zilele de 17, 18 si 19 februarie, intre orele 10:00 si 17:00, va avea loc fascinantul XR Show Spotlight Heritage Timisoara, ce ofera tururi ghidate la Experimentarium (Universitatea Politehnica Timisoara) care includ demonstratii de fizica si experimente de chimie care ne imprietenesc cu stiinta.
Pe data de 18 februarie, aveti parte de vizite ghidate, jocuri si ateliere de lectura pentru copii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani la Uzina de Apa Industriala, alaturi de scriitoarea Ramona Miza, precum si la Statia de Tratare a Apei Urseni, alaturi de scriitorul Robert Serban.
La Cinema Victoria, pe 18 februarie, de la ora 13:00, are loc proiectia animatiei pentru copii Manou, aventuri in zbor, iar pe 19 februarie, de la aceeasi ora, Aventurile lui Pil.
Pepiniera. 1306 plante pentru Timisoara invita vizitatorii mari si mici sa observe orasul dintr-o perspectiva noua, de la inaltimea schelei pline de vegetatie care se inalta in Piata Victoriei.
Nu in ultimul rand, pe 19 februarie, incepand cu ora 14:00, cei interesati se pot alatura turului istoric ghidat pentru familii Cladiri si povesti in Cartierul Fabric.
Programul weekendului este bogat in activitati pentru intreaga familie. Pentru mai multe detalii, vizitati: https://opening.timisoara2023.eu/program/.