TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timisoara, prin Centrul Multimedia, organizeaza vineri 9 iunie 2017, ora 10:00, in Sala Polivalenta a Bibliotecii UPT (Bul. Vasile Parvan, nr. 2B), Concursul Studentesc Interactive Digital Media Student Contest.
Ajuns la cea de-a IV-a editie, Interactive Digital Media Student Contest este o competitie studenteasca care isi propune sa stimuleze creativitatea si spiritul de competitie in domeniul multimedia. Concursul se adreseaza studentilor de nivel licenta, master si doctorat de la universitati din Romania si din strainatate. Studentii vor avea ocazia sa isi prezinte cele mai interesante proiecte, dar si sa interactioneze direct cu reprezentanti ai mediul economic, posibili angajatori ai participantilor. Incepand cu aceasta editie, concursul este deschis si elevilor de liceu pasionati de dezvoltarea unor aplicatii multimedia.
Sectiunile Concursului IDMSC 2017:
– Dezvoltare Web / Web Development – aplicatii web, pe o tema de actualitate, de orice tip si format
– Dezvoltare pentru dispozitive mobile / Mobile development – aplicatii mobile care utilizeaza orice arhitectura de calcul si pentru orice platforma
– Productie Audio-Video / Audio-Video production – materiale apartinand unuia din genurile de productii audio-video: videoclipuri, spoturi publicitare, generice / promo / trailer, animatii video, timelapse, efecte speciale / trucaje
– Design grafic / Graphic Design – productii proprii de orice tip grafic: banner web, template website, infografic, afis / poster, brosura / leaflet, coperta, elemente de identitate vizuala, imagini digitale prelucrate
– Internetul Obiectelor / Internet of Things – implementarea unui concept sau dispozitiv IoT care combina hardware, software si date pe o tema de actualitate (de exemplu casa inteligenta, retea de senzori, roboti, altele).
La concurs se pot inscrie atat studenti individuali, cat si studenti, organizati intr-o echipa, fara nicio limita cu privire la numarul de proiecte/aplicatii inscrise in competitie sau la numarul de sectiuni la care poate sa participe un student. Participantii isi vor sustine proiectele realizate vineri, 9 iunie 2017, de la ora 10:00, in fata juriului si a celorlalti participanti. Jurizarea si premierea vor avea loc in aceeasi zi.
„Suntem bucurosi sa organizam cea de-a patra editie a concursului studentesc Interactive Digital Media. Dupa experienta placuta a anilor trecuti, incepand cu aceasta editie am introdus o noua sectiune, Internetul Obiectelor, pe care o consideram de tot mai mare actualitate. Competitia reprezinta un prilej important pentru studentii pasionati de multimedia, de tehnologiile interactive, web si mobile, atat prin deschiderea fata de angajatorii din domeniu, cat si prin premiile atractive pe care le pune la dispozitie”, a declarat Prof.dr.ing. Radu Vasiu, Director Centrul Multimedia.
Juriul va fi format din specialisti ai Universitatii Politehnica Timisoara si reprezentanti ai firmelor partenere.
Participantii pot castiga premii atractive, precum: tablete, monitoare, smartphone-uri etc. Acestea sunt oferite de partenerii nostri: AviTech, Cobalt Sign, e-spres-oh, Movidius, New Haircut, Océ Software Romania, SafeFleet.
Centrul de Cercetari Multimedia (infiintat in 1996), desfasoara activitati educationale, de cercetare si inovare in contextul tehnologiilor informationale si de comunicare, fiind axat in ultimii ani pe Tehnici si tehnologii multimedia interactive, Smart Cities, Open Data, Realitate Augmentata Antreprenoriat in ICT, Promovarea ICT si multimedia, Tehnologii educationale avansate, OER, MOOCs. Centrul Multimedia desfasoara activitati de sustinere a antreprenoriatului in ICT (StartUp Weekend, HackTM, Hackaton, Meet-ups) si organizeaza anual concursul studentesc IDMSC International Digital Media Student Contest. Centrul Multimedia sustine specializarile educationale la nivel de licenta si master in Tehnologii Multimedia si Tehnologii, sisteme si aplicatii pentru eActivitati (e-media, e-afaceri, e-sanatate, e-guvernare).