Anuntul a fost facut de viceprimarul Traian Stoia. Edilul spune ca municipalitatea ar da in jur de 7.000 de euro pentru cate un apartament dintr-un bloc de 200 de locuinte de pe strada Polona.
„E o afacere buna si pentru unii si pentru altii. Am negociat incepand de la 13.000 de euro, le-am spus ca daca incepem de la 10.000 in jos, ne mai gandim. S-a facut o vizita acolo, am ajuns sa discutam despre 7.000 de euro per apartament”, ne-a declarat viceprimarul Traian Stoia.
La un simplu calcul, ar insemna ca intreg blocul de locuinte ar costa 1,4 milioane de euro. „Avem negocieri foarte serioase, blocul de garsoniere este facut si aranjat si pus in functie de un om de afaceri care a luat credit, omul a intrat in insolventa. In buna traditie romaneasca, au intrat niste vizitatori pe acolo si au mai disparut niste obiecte sanitare, niste cabluri”, a mai spus Stoia. In anii trecuti, Primaria Timisoara a mai cumparat un astfel de bloc, tot in zona Polona, insa de la o firma.
Cat despre locuintele sociale modulare, potrivit viceprimarului social-democrat, acestea ar putea arata exact ca cele din Constanta, in conditiile in care reprezentantii primariei de acolo au trimis toate proiectele pe baza carora s-au amenajat acestea la… Primaria Timisoara. Edilul spune ca a primit de la primarul Radu Mazare pana si proiectele de hotarare facute cap-coada.
„Am luat legatura cu Primaria Constanta, unde am gasit toata intelegerea atat de la domnul primar, cat si de la arhitecta-sefa, care ne-a trimis intreaga documentatie, proiecte de hotarare facute cap-coada, avem proiectul, numai sa-l punem in opera adaptandu-l bineinteles la Timisoara si la terenurile pe care le avem. Pretul ajunge undeva la 300 de euro pe metru patrat”, a explicat Traian Stoia.
Mai mult, spune ca s-au purtat discutii cu o firma din Sibiu care aduce locuinte modulare din Polonia, care nu necesita fundatii si pot fi refolosite. Se discuta despre faptul ca aceste locuinte sa fie aduse prin intermediul acestei firme.