TIMISOARA. Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare- Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin organizează vineri, 26 noiembrie 2021 conferința internațională cu tema “Cânepa – cultură cu utilizări multiple”. Evenimentul se va desfășura on-line, va reuni participanți din România și din Serbia și va beneficia de participarea prof. univ. dr. emerit Valeriu TABĂRĂ – președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice București.
Tematica abordată în cadrul conferinței vizează potențialul utilizării cânepii atât ca plantă industrială, pentru fibră, cât și în scop medical și farmaceutic. Alături de specialiștii din cadrul SCDA Lovrin, USAMVB Timișoara – Facultatea de Agricultură, Academiei de Științe Agricole și Silvice București și Institutului Culturilor Câmpului și Legumicole din Novi Sad, la eveniment vor participa și reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, ai Spitalului Clinic Municipal, ai Spitalului Clinic Județean de Urgență și ai Institutului de Boli Cardiovasculare – toate din Timișoara.
Cânepa este o plantă complexă și completă, puternic ignorată în ultimii ani, dar care este extrem de versatilă, putând fi utilizată în hrana animalelor, a omului și în domeniul medical, precum și în numeroase domenii industriale: fabricarea hârtiei, industria textilă, industria auto și cea a materialelor de construcții.
SCDA Lovrin a realizat numeroase studii în cercetarea și ameliorarea cânepii, inclusiv în elaborarea unor tehnologii de cultivare, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor. Există un interes și o cerere de piață foarte mare pentru cultura de cânepă, atât pentru sămânță cât și pentru producția de fibră. În același timp este cunoscut și interesul specialiștilor internaționali pentru cânepa de la Lovrin, în vederea extracției de CBD.
“SCDA Lovrin este o instituție de cercetare cu o tradiție de 75 de ani în ameliorarea cânepii. În această perioadă a creat soiuri de referință la nivel european și mondial, soiuri cu utilizare în industria textilă dar în ultimii ani, având în vedere tendința mondială, SCDA Lovrin a orientat cercetările și în direcția utilizării cânepii în scop alimentar și medical. Împreună cu colegii de la USAMVB Timișoara noi creăm și ameliorăm iar ei testează posibila utilizare la scară largă în alimentația umană și în medicină a extractelor din cânepă. Dorim ca rolul acestei conferințe să fie unul de dezbatere științifică, în primul rând, apoi unul de promovare a importanței și utilizării multiple a acestei plante ” a declarat conf. univ. dr. Marinel HORABLAGA, directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin.
“Conferința internațională cu tema ,, Cânepa – cultură cu utilizări multiple” se regăsește în lista evenimentelor științifice deosebit de importante ale universității și facultății noastre. La ora actuală, cercetarea şi inovarea au o importantă dimensiune transnaţională, transferabilă de la o societate la alta, iar în acest context, obiectivul acestei manifestări este acela de a reuni oameni de știință, cercetători și fermieri cu reputație internațională care vor schimba idei și vor împărtăși o parte din experiența lor, dar și rezultatele cercetării în domeniul cultivării, valorificării din punct de vedere medicinal și industrial al acestei plante, precum și în ceea ce privește revitalizarea acestei culturi deosebit de valoroase, contribuind în acest fel la progresul ştiinţific şi tehnologic” a declarat prof. univ. dr. Florin IMBREA, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara.
***
SCDA Lovrin este instituție de cercetare amplasată în inima Câmpiei de Vest, care face parte din rețeaua națională de cercetare agricolă, alături de alte stațiuni cu diferite specializări. Aici sunt realizate activități de cercetare în domeniul ameliorării și creării de soiuri și hibrizi, precum și dezvoltarea unor tehnologii compatibile de cultivare a plantelor, în acord cu politicile actuale de combatere a schimbărilor climatice.
Începând cu anul 2015 SCDA Lovrin a inițiat o nouă etapă de dezvoltare, fiind reorganizată pe principii moderne de cercetare și dezvoltare. În urma investițiilor din ultimii ani au fost amenajate și dotate laboratoare moderne de cercetare, s-au făcut investiții mari în achiziția de utilaje perfromante și s-au creat premisele creării unei echipe de cercetători tineri și în același timp performanți.