Sistemul sanitar este subfinantat! De cate ori nu am auzit aceasta propozitie din gura responsabililor? Banii alocati sanatatii abia ajung pentru salariile medicilor si pentru medicamente. In aceste conditii, in care autoritatile nu aloca deloc bani pentru renovarea saloanelor, medicii s-au reorientat si au devenit adevarati maestri in… „cersit”! Nu va imaginati ca-i vedeti la usa spitalului cu mana intinsa…
E vorba despre un altfel de cersit, mult mai elegant, imbracat intr-o formula diplomata: cu totii vaneaza donatii. Fie ca e vorba despre un pacient mai instarit care, dupa ce a fost vindecat de catre medic, „vindeca“ la randul lui ranile de pe peretii saloanelor, fie ca e vorba despre diverse ONG-uri sau asociatii, medicii se mandresc cu puterea de convingere pe care o au asupra acestora, singura arma pe care o mai au la indemana in lupta pentru confortul pacientilor. Astfel ca s-a ajuns la situatia in care, in multe spitale, banii pentru reparatii si renovari vin cu precadere din astfel de surse si nu de la buget. Din paginile 2-3 puteti afla cum se prezinta situatia in spitalele din Timisoara si ce spun medicii despre faptul ca singurele investitii in infrastructura din sanatate sunt facute din ”mila” pacientilor.
Anual, in conturile maternitatilor si spitalelor, intra milioane de euro din donatii, iar banii de la minister se folosesc pentru aparatura medicala
Directorii timisoreni de spitale se plang de faptul ca Ministerul Sanatatii aloca tot mai putini bani pentru renovarea unitatilor sanitare. Din aceasta cauza, isi indreapta privirile spre alti investitori. De cativa ani incoace, s-a creat un precedent in maternitatile din Timisoara. Pacientii mai avuti au pus mana de la mana si au facut donatii consistente pentru renovarea saloanelor, ajutati de oamenii de afaceri si de diverse asociatii sau organizatii non-profit. Cei care nu au putut dona bani, au donat materiale de constructii, scaune ori paturi, orice ca sa ridice gradul de confort din saloanele spitalelor. Poate chiar din aceasta cauza, ministerul a renuntat sa mai dea bani pentru renovarea holurilor sau a saloanelor si a inceput sa aloce mai multi bani pentru investitii majore, pentru aparate scumpe ori pentru dotarea salilor de operatii.
Confortul din Maternitatea Bega, din „mila” proaspetelor mamici
Toate saloanele din Maternitatea Bega au fost renovate pe banii pacientelor, dar si cu donatii de la diverse organizatii nonguvernamentale. Potrivit directorului Doru Anastasiu, tot confortul din spitalul in care vin pe lume cam 2.600 de bebelusi anual, este posibil cu ajutorul… fostelor paciente.
Primele investitii s-au facut aici in urma cu zece ani, printr-un parteneriat privat-stat. De atunci, vazand ca se poate ridica gradul de confort, dupa ce au nascut, paciente cu o situatie financiara mai buna au inceput sa investeasca in institutia sanitara. Asa se face ca dupa zece ani, Maternitatea Bega primeste donatii de aproape 10.000 de euro pe an.
Dar pacientii si oamenii de afaceri nu sunt singurii care doneaza. Conducerea Spitalului Judetean s-a implicat si ea in renovarea unor sali de nasteri sau sectii de la Bega. Cu bani din bugetul judetului s-a renovat mare parte din Sectia de neonatologie si Sala de nasteri 1. Spitalul Judetean a atras zeci de mii de euro de la Banca Mondiala pentru amenajarea unei Statii de Sterilizare la subsolul maternitatii. Din spusele directorului spitalului, din 23 de saloane cate sunt in total la Bega, sapte au ramas nerenovate si asteapta donatori.
Tot din sponsorizari supravietuieste si Spitalul ”Dr. Dumitru Popescu” din Timisoara. Directorul Mihai Bacila ne povesteste ca cele mai multe investitii au fost facute de catre diverse firme din oras. ”Noi nu primim atatea donatii din partea pacientelor, dar primim de la firme, de la banci, asociatii”, povesteste Bacila.
In ultimii ani, s-au facut lucrari la Sectia de Ginecologie a maternitatii, unde s-au renovat sase saloane si o sala de nasteri. ”Noi am renovat mai mult holurile si intrarile in spital, am zis ca e mai bine sa investim pe partea asta. Am mai facut si din fonduri proprii, si cu bani de la primarie. Din cele 20 de saloane de la Maternitate, aproape jumatate necesita lucrari, iar din cele 15 de la Ginecologie, majoritatea trebuie sa fie renovate”, a explicat Mihai Bacila. Vara trecuta, Primaria Timisoara a investit cateva mii de euro pentru un cazan de incalzire in Sectia de ginecologie.
Bani de la nemti pentru Spitalul de Boli Infectioase ”Victor Babes”
La Clinica de Ortopedie, persoanele care fac donatii pot beneficia de tratament privilegiat la internare
Clinica II Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judetean atrage in fiecare an sponsorizari serioase de la oamenii cu suflet, cum ii numeste generic seful unitatii, prof. dr. Dan Poenaru, datorita modului in care sunt tratati aici din punct de vedere medical si uman.
“Daca nu am acordul scris al acelor persoane generoase, nu le pot face public nici numele, nici sumele sau materialele cu care au contribuit la dotarea si modernizarea spitalului. De obicei, donatiile sunt acte discrete, care nu sunt folosite pentru modelarea imaginii publice”, mai spune seful Clinicii II Ortopedie Timisoara. De regula, banii proveniti din donatii sunt folositi pentru dotarea si modernizarea saloanelor VIP si la achizitionarea de aparatura medicala performanta si materiale sanitare. Anul trecut, la Clinica II Ortopedie – Traumatologie au fost consultati aproape 9.000 de pacienti, iar numarul celor internati a fost de circa 1.600.
La Spitalul Clinic Municipal Timisoara, banii vin pe mai multe paliere, atat din donatii, cat mai ales prin Casa de Asigurari de Sanatate. CAS reprezinta, de fapt, principala resursa de venit pentru acest spital, asa cum explica Octavian Mazilu, managerul unitatii sanitare.
“Cei mai multi bani vin prin Casa de Asigurari de Sanatate, dar suntem inclusi in programe nationale pentru domenii cum ar fi oncologie, hematologie, boli rare etc, programe care se bucura de o finantare semnificativa din partea Ministerului Sanatatii”, ne-a declarat Octavian Mazilu.
Dar trecerea spitalului in subordinea Primariei Timisoara a facut ca unitatea medicala sa primeasca fonduri pentru aparatura de varf, municipalitatea cumparand un ecograf performant. S-au facut si o serie de donatii, de-a lungul timpului, la Spitalul Clinic Municipal Timisoara, insa sumele nu sunt la fel de mari ca cele venite prin programe nationale sau din finantari cu bani europeni.
“S-au facut donatii de la firmele de profil medical si persoane fizice sau juridice. De exemplu, tinerii de la Rotaract au donat aproximativ 5.000 de euro pentru amenajarea salonului ATI apartinator Clinicii de Chirurgie Generala si Oncologica. Au mai fost donatii la Centrul de tratament de zi al afectiunilor reumatismale de la Clinica de balneofizioterapie, prin bunavointa firmei Schering Plough care ne-a dat circa 30.000 de euro. Nu putem sa uitam si donatiile facute de persoane fizice sau juridice ca gest de sprijin al activitatii si in semn de apreciere al serviciilor medicale. Cu aceste donatii s-au amenajat rezerve la standarde moderne la Clinica de Chirurgie Generala, au fost instalate draperii de protectie la Clinica de Chirurgie Oncologica. Firmele de profil au facut si donatii in medicamente. Fiecare donatie, in parte, aduce un plus de mai bine. Prin aceste donatii ale societatii civile se simte responsabilitatea vizavi de ceea ce se intampla in spitale”, a mai declarat Octavian Mazilu.
Jumatate de milion de lei din donatii pentru „Louis Turcanu”
La Spitalul de Copii “Louis Turcanu” au venit bani, in ultimii ani, atat de la bugetul local, cat si din donatii private. Cu 600.000 de lei, bani de la stat, s-a reabilitat Sectia de Transplant Medular, iar alti zeci de mii de lei s-au investit in aparatura pentru Sectia de Pediatrie.
Sectia ATI a Spitalului Judetean a atras donatii de peste 2 milioane de euro
Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva din cadrul Spitalului Clinic Judetean Timisoara a beneficiat, in ultimii zece ani, de donatii in valoare de peste doua milioane de euro. Aceasta adevarata performanta financiara se datoreaza, in cea mai mare parte, implicarii sefului sectiei, prof. dr. Dorel Sandesc, in stimularea companiilor, a oamenilor cu bani in directia sprijinirii voluntare a spitalului.
In opinia sa, prin actele de donatie, tot mai frecvente in ultimii ani, aici fiind incluse si donatiile de organe, romanii dovedesc ca nu sunt, asa cum se tot spune, un popor de asistati social…
Bani de la minister, doar pentru anumite sectii?
Toti medicii timisoreni care au ajuns in functii de conducere la nivel central au atras fonduri pentru specializarea lor. Nu este normal, spune Cristian Careba, seful Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis.
In ceea ce priveste banii de la CJAS, potrivit legii, managerii de spitale nu au voie sa foloseasca aceste fonduri pentru investitii sau pentru infrastructura. Le raman insa donatiile.
Autori: Ciprian Voin, Gheorghe Ilas, Liliana Iedu, Roxana Deaconescu