Opinia Timisoarei

Consilierii locali PDL refuza sa voteze bugetul Timisoarei pe 2014. Sandu: E facut pe genunchi, se puteau face parteneriate pentru centura si Gara de Nord, cum s-au facut pentru Polivalenta

TIMISOARA. Consilierii locali din PDL nu vor sa isi dea aprobarea pe buget. Alesii considera ca acesta a fost facut „pe genunchi” si ca se dau bani aiurea pe studii de fezabilitate.

Potrivit lui Constantin Stefan Sandu, in buget nu sunt prevazuti bani pentru Gradina de Vara a Filarmonicii Banatul sau pentru Filarmonica. Pe lista de investitii nu apar punctual, insa viceprimarul Dan Diaconu spunea, pentru opiniatimisoarei.ro, ca se vor aloca bani pentru reabilitarea celor 2 obiective.

„Bugetul este facut pe genunchi. Am fost instiintati de domnul Garboni de la Filarmonica Banatul ca pentru aceasta institutie nu s-a acordat niciun leu anul acesta la capitolul investitii, in conditiile in care dorim sa devenim Capitala Culturala Europeana. Filarmonica este un important centru cultural al orasului. Este o bataie de joc sa nu aloci bani pentru Filarmonica. Nu stiu daca este o rea-vointa sau o scapare. Consideram ca bugetul este facut aleatoriu fara nicio baza de seriozitate. PDL a comunicat Primariei inclusiv prin conferintele de presa si am fi dorit sa fie specificat in bugetul local un parteneriat daca nu se putea altfel pentru realizarea centurii ocolitoare a Timisoarei. S-a facut anul trecut un parteneriat pentru definitivarea lucrarilor la Sala Polivalenta a Politehnicii. Punerea la punct a unui buget este apanajul administratiei si acesta trebuie pus la dipozitia consilierilor cu ceva timp inainte. Acest lucru nu s-a intamplat. Pe de alta parte, am fi dorit ca in acest buget sa fie prevazut un parteneriat cu SNCFR pentru rezolvarea problemei de la Gara de Nord. Nu cred ca ar fi o problema ca domnul primar, care este vicepresedinte al PNL, sa poata sa negocieze cu Ministerul Transporturilor astfel incat aceasta poarta rusinoasa de intrare in Timisoara sa primeasca o infatisare care sa ne faca cinste. Deci, acestea sunt prioritatile Timisoarei, noi vedem un buget plin de studii de fezabilitate care se plimba de la an la an si se ignora promisiunile electorale”, s-a plans Constantin Stefan Sandu.

Social democratii ar fi vrut ca Primaria sa cofinanteze lucrari la centura orasului si la Gara de Nord, care nu primesc niciun sprijin de la bugetul de stat.

„Grupul PDL nu il poate vota in forma aceasta. Trebuie pornite niste proiecte, nu putem depune asa amendamente. Nu stiu daca vom avea amendamente, nu vom vota bugetul daca ramane in aceasta forma”, a mai spus Sandu.

Consilierii locali discuta marti, la sedinta ordinara, bugetul Timisoarei pe 2014.

__________

UPDATE: Nicolae Robu: Avem proiect pentru Filarmonica, in ultimul moment. Vom face amendament

Conducerea Primariei Timisoara a pregatit 2 amendamente la buget care vizeaza Filarmonica Banatul. S-au alocat asadar 500.000 de lei pentru reabilitarea Salii Capitol si 75.000 de lei pentru achizitionarea de instrumente la Filarmonica, cu sustinere din venituri proprii. Ambele abonamente au fost aprobate. Consilierii PDL nu au votat nici amendamentele.

__________

UPDATE: In cele din urma, alesii PDL au votat impotriva

Ovidiu Ciuhandu a fost cel care a cerut conducerii Primariei Timisoara sa incheie parteneriate cu Ministerul Transporturilor si cu SNCFR pentru centura de ocolitoare a Timisoarei si pentru renovarea Garii de Nord.

Ciuhandu s-a plans si de faptul ca sunt prevazuti prea multi bani pentru studii, in conditiile in care nu vor exista fonduri pentru lucrarile propriu-zise, iar peste cativa ani va fi nevoie de alti bani pentru reactualizarea studiilor.

„Mi-as dori ca pe anul viitor sa facem un buget mai bun. Noi nu am votat niciunul dintre amendamente, nu pentru ca nu-as dori conditii mai bune, dar cred ca este o ipocrizie sa votezi un amendament si pe urma sa nu votezi bugetul. Lansez aceasta propunere care mi-as dori sa se concretizeze, sa facem parteneriate pentru centura si gara”, a spus Ovidiu Ciuhandu in plen.

Propunerea PDL nu a fost vazuta cu ochi buni de Robu, asa ca nu s-a facut nicio promisiune. Doar o constatare: centura si gara nu tin de Primaria Timisoara.

„Studiile de fezabilitate sunt in numar mai mare decat posibilitatile noastre probabile de implementare, pentru ca e nevoie de un portofoliu cu care sa aplicam pe urmatoarele fonduri europene. Noi nu stim care le putem aplica si care nu. Centura de sud are toata documentatia, este pregatita, dar titular este CNADR. In platforma electorala era prevazuta centura, eu nu ma dezic de la acest obiectiv. Sper ca promisiunile pe care le-am obtinut de la Guvern sa se materializeze incepand cu acest an. In privinta garii lucrurile stau asemanator. Gara nu apartine Primariei, ci Ministerului Transporturilor. Noi ne-am aratat disponibilitatea sa contribuim daca este cazul, dar problema nu a fost una de ordin financiar, ci a fost acel proces de 10 ani”, a raspuns Robu.

CITESTE SI:

O treime din bugetul Timisoarei din 2014 se duce pe investitii. Viceprimarul Dan Diaconu explica de ce se dau foarte multi bani pe studii!

Interes ioc pentru cum imparte Primaria banii timisorenilor in 2014. Putinii participanti la dezbaterea bugetului local au cerut bani pentru biserici si piste de biciclete

Bugetul Timisoarei pe 2014: aproape 310 milioane de euro. Cum a impartit Primaria banii si ce investitii face! Esti de acord?

Exit mobile version