TIMISOARA. „Grupul Impotriva Timisoara”, asa cum i-a numit de-a lungul timpului primarul Nicolae Robu pe consilierii social-democrati din CLT, a votat pentru masura care ar duce la salvarea companiei de termoficare a Timisoarei, deocamdata, de la faliment. Aceasta pentru ca era iminenta aplicarea de catre UE a unei amenzi de 25 de milioane de euro Colterm.
Cu ingrijorarea, insa, consilierii PSD si-au dat acordul atat pentru cumpararea de certificate verzi de catre Colterm si crearea unui cont de garantii de 6 milioane de lei, cat si pentru graficul de plati, hotarari cerute de edil de urgenta, in doua sedinte de Consliu Local, ce au avut loc marti si joi.
Social-democratii se intreaba insa de ce atat de tarziu s-au cautat solutii.
„Sigur, e un proiect important. Fondul problemei ne obliga sa ne gandim la nevoile orasului. Achizitia de certificate de gaze de sera este stabilita clar prin lege. Lucrurile par foarte tehnice si nu toata lumea are timp si interes sa parcurga prevederile actelor normative. Oare de ce am ajuns cu 2 zile inainte de sfarsitul lunii aprilie sa fim convocati in 2 sedinte consecutive, pentru ca nu s-a facut treaba inainte, cu riscul ca societatea de termoficare sa intre in faliment. Intrebarea era de ce nu s-au intamplat lucrurile astea in ianuarie, februarie, martie, astfel incat sa se desfasoare totul firesc.
„Grupul de consilieri impotriva Timisoarei”, cum zice domnul primar, a fost „grupul pentru Timisoara”, si chiar pentru Primaria Timisoara, pentru ca nu s-a gandit nimeni pana marti, deci ultimul moment, ca legea trebuie aplicata si consecintele sunt dezastruoase pentru oras. Nu stiu cum se face ca la Bucuresti si in alte orase importante existau in exces astfel de certificate”, a spus Daniel Idolu, liderul grupului PSD din Consiliul Local Timisoara.
Social-democratii sustin ca au votat aceasta decizie pentru ca familiile din cele aproximativ 50 de mii de locuinte bransate la Colterm sa nu aiba de suferit din cauza proastei gestionari a companiei de catre conducere.
Insa, pentru a aproba hotararea, consilierii PSD au propus un amendament cerand un tablou exact al platilor lunare pe care Primaria Timisoara le face catre Colterm, iar compania, la randul ei, catre SC Termoficare Oradea, de la care cumpara certificatele verzi fara de care compania timisoreana ar putea fi amendata de Uniunea Europeana.
„Am fost suta la suta pentru o actiune si o decizie administrativa a municipiului Timisoara, pentru a evita consecintele dezastruoase: 50.000 de apartamente, afectate. Ca sa evitam acest lucru, grupul de consilieri PSD a sustinut acest demers, cu criticile de rigoare, dar am depus si un amendament prin care Primaria Timisoara se obliga ca in fiecare data de 15 ale lunii, cand e termenul final de plata catre Oradea, sa dovedeasca ca asigura finantarea catre Colterm si Colterm sa demonstreze ca a platit catre acea companie. E foarte trist ca se intampla ca in atatea alte activitati ale orasului, ca se face totul in pripa, in ultimul moment. Se vor plati in euro undeva la 689.472 de euro, platibili in lei, la cursul zilei, pana in septembrie”, a completat Idolu.
Pe de alta parte, pentru a sti exact care este situatia Colterm in momentul de fata, social-democratii au cerut ca in prima Adunare Generala a Asociatilor conducerea sa prezinte un raport cu situatia companiei la zi.
„O neregula a fost ca dupa ce s-a perfectat intelegerea pentru achizitionarea certificatelor, au aflat cei de la Oradea ca au cei de la Colterm conturile blocate de CFR. Au solicitat garantii din partea Primariei, am decis sa convocam o Adunare Generala a Actionarilor sa ne prezinte lista furnizorilor cu datoriile aferente si sa ne faca dovada platilor. Am solicitat ca in urmatoarea sedinta AGA sa ne faca un raport privind modul de reorganizare al companiei, votat in CLT in februarie 2017. Am solicitat sa ne prezinte in AGA o lista de active care, conform legii, sa poata fi vandute. E mai important sa nu se cumuleze datorii istorice, decat sa aiba case la Poiana Marului sau case care nu sunt folosite”, a incheiat Daniel Idolu.
Va reamintim, joi dimineata, consilierii locali au fost chemati de urgenta, intr-o sedinta extraordinara, pentru a aproba graficul de plata catre SC Termoficarea Oradea, societate de unde Colterm cumpara 216.000 de certificate verzi, pentru a nu risca sa fie amendata cu 25 de milioane de euro.
Cu doar doua zile in urma, marti, intr-o alta sedinta a consiliului local, alesii au aflat chiar in timpul intalnirii ca societatea de termoficare a Timisoarei risca sa isi inchida portile, daca nu sunt cumparate aceste certificate verzi, aferente anului 2017, si ajunge sa fie sanctionata. Atunci, consilierii locali au aprobat constituirea unui depozit de garantie, cerut de cei de la Oradea, in valoare de 6 milioane de lei.