Potrivit datelor furnizate de ADR Vest la ultimul Consiliu pentru Dezvoltare Regională, Consiliul Județean Timiș a reușit să absoarbă 57% din fondurile europene contracte în cadrul Programului Operațional Regional, fiind pe primul loc în clasamentul unităților administrativ teritoriale din județul Timiș. Primăria Timișoara se situează pe locul 7 cu 26 % grad de absorbție. Orașele Buziaș și Sânnicolau Mare se situează pe locurile doi și trei cu un grad de absorbție de 50 %, respectiv 45%.
“Chiar de la începutul mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Timiș, atragerea fondurilor europene a reprezentat principala prioritate. Experiența pe care am acumulat-o ca primar la Dudeștii Noi mi-a fost de folos și cred că multe lume știe că localitatea în care oamenii m-au votat de patru ori ca primar a crescut în principal datorită absorbției fondurilor europene. Am atras peste 28 de milioane de euro cât timp am fost primar la Dudeștii Noi”, spune președintele CJT, Alin Nica.
De când și-a început mandatul de președinte CJT, Alin Nica a fost foarte atent la toate oportunitățile care au apărut în privința fondurilor europene și rezultatele încep să se vadă, datele prezentate de ADR fiind concludente în acest sens.
“Ne-am concentrat foarte mult pe identificarea surselor de finanțare și pe scrierea corectă de proiecte deoarece, ulterior, în faza implementării proiectelor europene, aceste etape premergătoare sunt decisive. Am văzut cu toții cât de grav este să fii superficial în fazele de studiu și de proiectare sau, mai grav, să ai alte interese decât binele public. Am tras din greu și ne chinuim în continuare să salvăm câteva proiecte cu deficiențe grave moștenite de la fosta administrație. Din păcate, am exemple concrete, iar DJ691, legătura între Timișoara și autostradă prin Dumbrăvița este unul dintre ele. Aici am moștenit un adevărat dezastru pentru că a fost semnat un contract cu lacune grave și s-a dat ordinul de începere al lucrărilor în campania electorală, în septembrie 2020 doar cu scopul de a câștiga câteva voturi. Vom depăși deficiențele majore din DALI chiar dacă trebuie să le compensăm acum din bugetul județean. Vorbim despre sume cu șase cifre pe care trebuie să le plătim deoarece fosta conducere a CJT a împins acest proiect într-o formă puțin gândită și dezaprobată de aparatul de specialitate. E foarte greu să schimbi din mers un proiect care a pornit greșit, de aceea suntem foarte atenți, să nu facem și noi aceleași greșeli”, a mai spus Alin Nica.