TIMIS. Dupa o prima licitatie ratata, in urma cu o luna, se relanseaza procedura pentru gasirea unei firme care sa reabiliteze unul dintre cele mai frumoase poduri din Timis – Podul de Fier de la Lugoj.
Primaria a lansat licitatia si pune la bataie 11.229.750 lei fara TVA, adica aproape 2.700.000 de euro cu TVA, avand banii asigurati prin Programul National de Investitii Anghel Saligny.
Podul, lung de 70 de metri si lat de aproape 12 metri, a iesit din garantia de 100 de ani oferita de constructor, iar acum va trece printr-un amplu proces de consolidare si reabilitare, care sa confere siguranta atat soferilor, cat si pietonilor. Vor fi refacute si cele 4 foste vami de la capete (acum niste casute anexa) si i se va monta un sistem de iluminat arhitectural care sa-l puna in valoare. Lucrarile sunt prevazute sa dureze 10 luni, timp in care circulatia pe podul de peste Timis va fi oprita.
Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 20 mai.
Podul de Fier peste Timis, construit acum peste 100 de ani cu grinzi de fier aduse cu care cu boi de la Resita
Podul de Fier este unul dintre simbolurile Lugojului si a fost construit la inceputul secolului trecut, pe locul pe care inainte a existat unul de lemn. Acesta din urma era intr-o stare avansata de degradare, iar autoritatile de la acea vreme au decis ca este nevoie de ridicarea unuia nou, mai trainic si mai frumos.
Astfel, municipalitatea a facut un imprumut de peste 300.000 de coroane la inceputul anilor 1900 si a comandat de la Uzinele din Resita peste 185 de tone de grinzi si accesorii din fier, care au fost aduse la Lugoj cu care trase de cate patru boi.
Primaria a lansat licitatia pentru gasirea unui constructor, iar nu mai putin de 17 firme s-au inscris atunci in competitie au notat colegii de la adevarul.ro.
Noua constructie a fost inaugurata la 31 august 1902, si avea o garantie de 100 de ani.
Podul a rezistat la numeroase inundatii (1910, 1912, 1926, 1949, 1966, 2000, 2020), insa starea lui s-a inrautatit odata cu trecerea timpului. Asociatia Culturala Salvati Patrimoniul Timisoarei a cerut trecerea acestui pod pe lista monumentelor istorice, conform Ordinul nr. 2260/2008 al Ministerului Culturii si Cultelor privind aprobarea Normelor metodologice de clasare si inventariere a monumentelor istorice, iar in luna septembrie a anului 2020, aceasta cerere a fost aprobata.