Opinia Timisoarei

Consultari la Palatul Cotroceni. Ponta: Desemnarea premierului este doar o formalitate

UPDATE: Consultarile de la Palatul Cotroceni dintre presedinte si partidele politice s-au incheiat dupa numai 20 de minute.

La ora 12.00, Traian Basescu va face declaratii de presa!
_____________________________

Presedintele Traian Basescu i-a invitat pe liderii partidelor care, in urma alegerilor din 9 decembrie, au intrat in Parlamentul Romaniei.

Consultarile de la Palatul Cotroceni urmeaza sa se desfasoare in acelasi timp cu toti reprezentantii partidelor si ai minoritatilor nationale. Jurnalistii nu au acces pe durata desfasurarii intalnirii.
Preşedintele Basescu a trimis, vineri, scrisori de invitatie catre toti liderii partidelor care vor intra în alcatuirea noului Parlament ca urmare a alegerilor din 9 decembrie.
Astfel, au fost adresate scrisori lui Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL), Vasile Blaga (PDL), Simona Man (PPDD), Kelemen Hunor (UDMR), Daniel Constantin (PC), Gabriel Oprea (UNPR), Mihai-Razvan Ungureanu (FC), Aurelian Pavelescu (PNtCD), precum şi minoritatilor nationale din Parlament.

La consultari au fost invitati maximum cinci reprezentanti ai fiecarui partid politic, respectiv ai minoritatilor nationale. Invitarea tuturor formatiunilor deodata l-a nemultumit pe liderul liberal Crin Antonescu care a catalogat drept un „colhoz” consultarile cu toate partidele parlamentare, drept urmare el a anuntat ca nu va participa la intalnirea de la Palatul Cotroceni, considerand ca nu este o formula corecta si adaugand ca „presedintele joaca incorect”.

Exit mobile version