Continental Anvelope Timisoara – ajutor pentru sanatate. Motostivuitor pentru Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara

TIMISOARA. Într-un efort continuu de a sprijini instituțiile medicale și de a contribui la dezvoltarea infrastructurii de sănătate, Continental Anvelope a făcut o donație însemnată către Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Compania timișoreana, cunoscută pentru angajamentul său față de comunitate, a oferit un motostivuitor, consolidându-și astfel contribuția la progresul serviciilor medicale locale.

Această donație reprezintă un alt exemplu al implicării active a Continental Anvelope în îmbunătățirea vieții locuitorilor din Timișoara. Compania a dezvoltat o tradiție puternică susținând sănătatea și educația. În fiecare an, cel mai important producător de anvelope din România oferă aparatură, instrumentar medical sau ajutor financiar instituțiilor din domeniul sănătății. Această inițiativă evidențiază interesul companiei față de nevoile comunității și confirmă angajamentul său de lungă durată pentru sprijinirea sistemului de sănătate local.

Continental Anvelope Timișoara este mereu atentă la nevoile orașului nostru. Ne-am implicat din nou într-un proiect de responsabilitate socială și am donat Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara un motostivuitor pentru descărcarea echipamentelor medicale. Suntem mereu implicați, suntem mereu aproape de cei care au nevoie”, spune Alexandru Plocon – director financiar Continental Anvelope Timișoara.

Motostivuitorul oferit de Continental are un rol important în manipularea eficientă a echipamentelor medicale voluminoase ori grele, a containerelor cu medicamente. Utilajul va juca un rol important în optimizarea proceselor logistice și în eficientizarea fluxului de muncă.

Îi avem alături de noi pe cei de la Continental Anvelope care ne-au dotat, prin sponsorizare, cu un motostivuitor, care ne ajută la descărcarea coletelor de mari dimensiuni care ajung la spitalul nostru. O sponsorizare de acest gen este de un real folos, fiindcă firma Continental Anvelope, prin echipamentul pe care l-a donat, ne ajută să ne protejăm personalul, să ne facem munca mai ușoara și, desigur, să fim eficienți în activitatea pe care brancardierii trebuie să o desfășoare în vederea descărcării materialelor sanitare de mari dimensiuni”, spune dr. Adina Bucur – director medical Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.

Continental Anvelope rămâne un exemplu de implicare comunitară, sprijinind proiecte care au un impact real asupra vieții oamenilor. Angajamentul față de sănătate și bunăstarea comunității rămâne o prioritate pentru companie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.