Opinia Timisoarei

Copil agresat de un barbat intr-un parc din Timisoara. Parintii: Obisnuieste sa bea in locul de joaca

TIMISOARA. Revolta in randul parintilor care isi duc copiii in Parcul Clabucet din Calea Sagului. Un barbat, despre care au stiinta ca ar fi bolnav psihic, isi face veacul in locul de joaca, unde obisnuieste sa bea, iar apoi sa-i agreseze pe cei mici.

CITESTE SI: Cu traseul pregatit, muncitorii lui Umbrarescu lucreaza la foraje pe bucata lipsa de autostrada intre Margina si Holdea. Ultimele imagini de pe santier. Video

Ultimul caz s-a petrecut duminica seara, cand un baietel de 9 ani a fost dat jos de pe trotineta de barbat si mai apoi fugarit prin parc, spun parintii micutului.

A fost nevoie de interventia tatalui unui alt copil pentru a-l scapa pe baiatul nostru de acel individ, despre care am inteles ca e inregistrat la Spitalul de Psihiatrie Timisoara. Acest barbat era insotit de inca doua persoane care consumau alcool in fata gropii de nisip. Adesea barbatul aduce jucarii sau bomboane si ii ademeneste pe copii. Am depus plangere la Sectia 3 Politie si am inteles ca ar mai fi fost inaintate si alte sesizari de catre parinti.

Noi dorim sa se faca ceva, sa se ia masuri. Ne temem sa nu se ajunga la incidente foarte grave. Trebuie luate masuri inainte sa ajunga sa rapeasca/sa violeze vreun copil„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro parintii baietelului agresat duminica seara in Parcul Clabucet din Sagului.

Politistii au luat primele masuri. Barbatul a fost internat la Clinica de Psihiatrie de pe strada Vacarescu din Timisoara.

La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 21:40, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat ar adresa injurii și cuvinte jignitoare unor copii dintr-un parc, din municipiul Timișoara.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă fiind identificat un bărbat, în vârstă de 62 de ani.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, bărbatul a fost transportat la Clinica psihiatrică Eduard Pamfil din Timișoara.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Totodată, la nivelul secției a fost depusă o plangere de către mama unui copil, în care sunt semnalate aspecte de agresiune fizică, fapt pentru care polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.

 

 

Exit mobile version