TIMISOARA. Tragedie nu departe de Timisoara. Un baiat si-a gasit sfarsitul pe terenul de fotbal din localitatea Biled, duminica.
CITESTE SI: ‘Tragea un fum’ sub un pod din Timisoara, cand s-a trezit inconjurat de politistii de la Crima Organizata
Copilul juca o partida amicala impreuna cu mai multi tineri, cand s-a prabusit brusc, ca secerat, la pamant.
Coechipierii au sunat imediat la 112 sa ceara ajutor. La stadion a sosit in mare graba un echipaj medical, iar doctorii s-au chinuit sa-l readuca in simtiri, aplicand manevrele de resuscitare.
L-au transportat de urgenta pe baiat la spital in Timisoara, insa inima acestuia incetase sa mai bata.
„Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în momentul în care se juca fotbal cu mai mulți tineri, un minor ar fi leșinat pe terenul de sport de pe strada Castanilor din localitatea Biled, rămânând în stare de inconștiență.
Polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, în vârstă de 16 de ani, căruia echipajul medical prezent la fața locului îi efectua manevrele de resuscitare.
Minorul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale, însă din nefericire acesta a decedat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Potrivit apropiatilor, copilul era cunoscut cu afectiuni cardiace si chiar suferise o operatie la inima.