TIMISOARA. Masurile impuse autoritati in pandemia de coronavirus au fost resimtite puternic in zona imobiliara. Cele mai recente statistici oficiale arata ca, din punctul de vedere al activitatii de tranzactionare, impactul restrictiilor de circulatie a variat atat de la luna la luna, cat si de la un judet la altul.
CITESTE SI: Vestea mult asteptata. Momentul in care vom reveni la viata normala e aproape. Anuntul ministrului Sanatatii
Potrivit datelor publicate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) si centralizate de Imobiliare.ro, in martie 2020, cand a fost declarata starea de urgenta, numarul vanzarilor de imobile a fost, la nivel national, cu 8,6% mai mare decat in perioada similara a anului anterior, acestea cifrandu-se la 48.379 (de la 44.566). Asa cum era de asteptat, efectul masurilor luate de autoritati a fost resimtit cel mai puternic in luna aprilie, cand numarul achizitiilor a scazut cu aproape 34%, de la 40.811 la 27.021. in mai, insa, cand Guvernul a dispus trecerea din starea de urgenta la starea de alerta (dupa jumatatea lunii), numarul vanzarilor de imobile consemnate la nivel national, respectiv 32.089, a fost cu 28% mai mic decat in perioada similara a anului precedent (cand erau inregistrate 44.456 de asemenea operatiuni).
In judetul Timis, numarul imobilelor vandute in martie a fost cu 13,2% mai mic decat in aceeasi perioada din 2019, ajungand la un total de 2.274, fata de 2.618, cu un an inainte.
In luna aprilie, insa, numarul tranzactiilor a scazut cu 59% la Timisoara, de la 2.499 la 1.034.
Piata si-a mai revenit, insa, in luna mai, cand au fost consemnate cu 37,5% mai putine vanzari decat in 2019 (mai exact 1.350 de operatiuni, in scadere de la 2.160).