TIMISOARA. Se intampla la jumatatea secolului al XIX-lea. Un temut criminal in serie a fost capturat, iar judecatorul care s-a ocupat de acest caz a avut o cerere stranie: craniul criminalului sa fie pus ca trofeu pe biroul sau.
Acum, craniul ucigasului Vlath Salamon, caci acesta era numele lui, se afla in colectia Muzeului National al Banatului si a fost prezentat public, ca exponat.
Craniul este transformat in tabachera si are o istorie incerta, dupa cum transmit reprezentantii Muzeului National al Banatului.
„Craniul, transformat intr-o tabachera cu numele si data mortii inscriptionate pe frunte, a fost ulterior pastrat pe biroul judecatorului, servind atât pentru depozitarea tutunului, cât si pentru a intimida. Obiectul a fost achizitionat din Orsova si introdus in patrimoniul muzeului in anul 1878, prin donatia marelui om de cultura, Ormós Zsigmond, unul dintre fondatorii Muzeului National al Banatului. Interesant este faptul ca, Ormós Zsigmond, a avut mai multe functii importante, printre care se numara si cea de asistent juridic in anul 1832, jude al ocolului Recas din anul 1841 si prim-jude al ocolului Buzias din anul 1846. Prin natura functiilor sale cu specific juridic si suprapunerea anului mortii inscriptionat pe craniu cu functia sa de judecator (jude), se explica detinerea obiectului, sau acesta ar putea chiar fi judecatorul din legenda.
Cert este ca exponatul reprezinta un craniu uman transformat in obiect de depozitare, prin sectionarea calotei in plan orizontal si asamblarea celor 2 piese cu balamale, pentru a facilita inchiderea si deschiderea acestuia; pe interior a fost captusit cu musama verde. Pe osul frontal apar inscriptionate numele „Vlath Salamon” si data mortii, 17.01.1841„, transmit reprezentantii Muzeului National al Banatului.