TIMISOARA. Prinde contur noul ansamblu, ce va fi format din doua cladiri, al Spitalului Victor Babes din Timisoara. Extinderea unitatii medicale a ajuns intr-o noua etapa, astfel ca muncitorii au ajuns deja la primul etaj al corpului A.
Au fost turnati stalpii de sustinere, s-a muncit la “legarea fierului” si completarea structurii de rezistenta si urmeaza sa fie turnata placa de nivel.
Corpul A are regimul de inaltime P+2. La parter va exista o sala de asteptare cu o receptie, o zona destinata internarii si externarii pacientilor si o zona cu cabinete de investigatii si tratament. Aici va fi amenajata, printre altele, o sala de tratament pentru bronhologia interventionala si un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul intai vor fi amenajate mai multe saloane cu doua paturi si grup sanitar propriu, dar si cateva spatii medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sala de conferinte, o sala de curs si cateva grupuri sanitare.
Tot in corpul A de cladire va fi instalat si echipamentul de ecografie transbronsica destinat realizarii de biopsii ganglionare, procedura ce inlocuieste interventia chirurgicala la pacientii cu neoplazii pulmonare.
Lucrarile la Corpul B urmeaza sa demareze si ele. Vorbim de o constructie ce va avea doar parter, va fi legat de corpul A si va avea spatii pentru tratament, o sala de mese, o zona de odihna, dar si birouri pentru medici si asistente.
Valoarea totala a proiectului de extindere pentru Spitalul Victor Babes este de 19,3 milioane lei, bani alocati din bugetul local de Primaria Timisoara.
Lucrarile sunt realizate de firmele Zitico SRL si Constructim SA.