TIMISOARA. Si-a omorat prietenul in Italia si a fugit in Romania, convins ca aici se va putea ascunde de anchetatori si va scapa nepedepsit daca isi va continua drumul spre Ucraina.
Este vorba de un tanar de 30 de ani dat in urmarire internationala, fiind principalul suspect in cazul unei crime care a cutremurat Italia.
Barbatul si-a ucis prietenul din copilarie cu mai multe lovituri de cutit pe cand era invitat acasa la acesta sa ia impreuna cina, luni seara.
Marti dimineata gazda, un tanar de 27 de ani, Pierpaolo Panzieri a fost gasit mort in apartamentul sau din orasul Pesaro, zacand intr-o balta de sange in dreptul usii de la baie. Din locuinta disparusera 500 de euro.
Politistii italieni au inceput cercetarile, iar toate pistele au condus spre prietenul tanarului omorat, Michael Alessandrini, pe care l-au dat imediat in urmarire internationala. Aveau sa afle ca acesta fugise la bordul unei masini Renault Clio si trecuse frontiera spre Slovenia, ajungand in cele din urma in Romania.
La un control de rutina, miercuri seara, pe o strada din Arad, politistii l-au tras pe dreapta pe tanarul Alessandrini, iar in momentul in care i-au verificat documentele au descoperit ca era cautat de autoritatile din Italia pentru crima. Asa ca, l-au incatusat imediat.
Miercuri seara, barbatul a fost dus la Parchetul Curtii de Apel Timisoara pentru confirmarea mandatului european de arestare pentru a fi extradat in Italia. Acesta a recunoscut in fata procurorilor timisoreni ca l-a omorat pe prietenul sau Pierpaolo Panzieri si a sustinut ca voia sa ajunga in Ucraina.