TIMISOARA. Ies la iveala noi detalii legate de crima care a zguduit Timisoara la sfarsitul saptamanii. Barbatul care si-a omorat sotia intr-o casa din cartierul Ronat a fost arestat preventiv.
CITESTE SI: Familie disperata la Timisoara. O fata de 12 ani a disparut de acasa. Suna la 112, daca o vezi!
Ucigasul este cercetat pentru omor savarsit prin cruzimi.
Conform procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, inainte sa o incendieze pe femeie, barbatul a lovit-o cu un sucitor in moalele capului, iar dupa ce i-a dat foc, a lasat-o sa agonizeze in dormitorul locuintei. A sunat la 112 abia dupa o zi, cand le-a spus medicilor ca au facut un gratar cu o zi inainte si femeia s-ar fi ars la flacara.
„S-a reținut suspiciunea că în seara de 24.09.2023, în timp ce se aflau la locuința din mun. Timișoara, pe fondul unui conflict verbal și al consumului de alcool, numitul T.I. a lovit-o cu un sucitor pe persoana vătămată A.F. (fosta soție cu care locuia în același imobil), iar apoi a turnat combustibil pe aceasta și i-a dat foc, cu o brichetă, după care nu a anunțat incidentul pentru acordarea ajutorului medical victimei, aceasta decedând în dormitorul imobilului, în data de 25.09.2023, ca urmare a leziunilor traumatice provocate prin arsura termică cu flacără„, transmit procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.