TIMISOARA. Crosul Olimpic, actiune din cadrul programului „Luna Olimpica”, va avea loc vineri 3 iunie de la ora 10 cu startul din Piata Unirii, plecare spre Piata Libertatii – Piata Victoriei si retur. Cunoscutul cros revine dupa ce pandemia l-a stopat in anii precedenti.
Fiecare participant va primi la inscriere in intervalul ora 9.00-9.45 cate un tricou personalizat cu insemnele olimpice, diverse materiale promotionale iar la sosire diplome si medalii personalizate, dar si alte premii surpriza cu tombola.
Obiectivele propuse pentru activitatile derulate in cadrul Lunii Olimpice sunt: promovarea valorilor, principiilor si idealurilor olimpice, atragerea unui numar cat mai mare de practicanti ai exercitiului fizic si sublinierea semnificatiei pe care o au sportul si miscarea.
Luna Olimpica este organizata de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (C.O.S.R.), prin Academia Olimpica Romana (A.O.R.), la nivel local de A.O.R. – filiala Timis, Directia pentru Sport si Tineret a Judetului Timis, Primaria Timisoara, Asociatia Judeteana de Atletism, Inspectoratul Scolar Judetean Timis, in parteneriat cu Facultatea De Educatie Fizica si Sport Timisoara, Liceul cu Program Sportiv Banatul Timisoara, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Timisoara si cativa sponsori.