Opinia Timisoarei

Cu cat au scazut preturile la apartamentele din blocurile comuniste la Timisoara? Ce locuinte sunt cele mai ieftine

Ai un apartament intr-unul dintre blocurile construite inainte de 1989? Te intrebi probabil cat mai valoreaza acesta, dupa cei aproape sase ani de criza economica. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, acest segment, ce continua sa detina cea mai mare cota din piata vanzarilor de apartamente, a consemnat reduceri de pret de pana la peste 50% fata de momentul de apogeu al pietei imobiliare (primavara lui 2008); cele mai semnificative scaderi au avut loc in Capitala, acolo unde proprietatile imobiliare au inregistrat si cele mai mari scumpiri in perioada de boom. Analiza se refera la sase mari orase ale tarii si ia in calcul pretul unitar mediu solicitat de vanzatori pentru locuintele cu una, doua si trei camere in martie 2008, fata de aprilie 2014.  Valorile indicate in cadrul analizei sunt doar orientative pentru categoria la care se refera, dat fiind ca intre diferite proprietati pot exista diferente semnificative de pret, in functie de criterii precum localizare, an de constructie, suprafata, finisaje etc.

Bucuresti

In mod previzibil, in perioada mentionata, Capitala se situeaza pe primul loc in clasamentul reducerilor de pret, cu un declin de peste 50% la toate categoriile de apartamente vechi. Pretul mediu solicitat pentru o garsoniera a scazut cu aproape 57%, de la 82.086 de euro in martie 2008, pana la 35.600 de euro in aprilie 2014. Apartamentele cu 2 camere au consemnat un recul de circa 55%, de la un nivel de 123.003 euro, pana la 55.154 de euro. Pe de alta parte, locuintele cu trei camere s-au ieftinit cu aproximativ 54%, de la o medie de 149.361 de euro in urma cu sase ani, pana la 68.082 de euro in prezent.

Timisoara

In orasul de pe Bega, apartamentele cu o camera din blocurile vechi s-au depreciat cu aproape 45% fata de perioada de boom, de la o medie de 47.605 de euro, pana la 26.211 de euro la ora actuala. Un declin ceva mai redus – circa 42% – a fost consemnat pe segmentul locuintelor cu doua camere, pentru care vanzatorii solicita acum 43.954 de euro, fata de 75.402 euro in urma cu sase ani. Proprietarii apartamentelor cu 3 camere si-au redus pretentiile cu aproximativ 39%, de la un nivel de 89.981 de euro, pana la 54.550 de euro.

Brasov

Potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro, in orasul de la poalele Tampei, pretul cerut pentru garsonierele din blocurile vechi a inregistrat o scadere de circa 42% pe parcursul perioadei de recesiune, de la o valoare de 44.685 de euro, pana la 25.885 de euro. Cele mai afectate de tendinta descendenta a pietei au fost locuintele cu doua camere, care au consemnat un declin de aproape 50%, de la un nivel de 83.534 de euro, pana la 41.992 de euro. Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit in acest interval cu aproximativ 46%, astfel ca o asemenea unitate locativa costa acum, in medie, 56.786 de euro (fata de 104.748 de euro in 2008).

Cluj-Napoca

In capitala Transilvaniei, garsonierele din blocurile vechi sunt la ora actuala cu 41% mai ieftine decat in 2008 – pretul mediu solicitat pentru acestea este de 33.224 de euro, fata de 56.321 de euro. Locuintele cu 2 camere s-au depreciat cu aproape 32%, de la 73.903 euro, pana la 50.419 euro. Cea mai semnificativa scadere – aproximativ 45% – a avut loc pe segmentul apartamentelor cu trei camere, de la 121.928 de euro, pana la 67.089 de euro.

Constanta

In orasul de la malul marii, proprietarii de apartamente cu o camera solicita in prezent cu 39% mai putin decat in 2008, respectiv o suma medie de 27.659 de euro, fata de 45.354 de euro. Pretul cerut pentru locuintele cu doua camere s-a diminuat insa cu circa 46% in acest rastimp, de la 79.131 de euro, pana la 42.456 de euro in 2014. Unitatile locative cu trei camere sunt mai ieftine cu aproximativ 44% – valoarea medie de listare se ridica acum la 59.264 de euro, fata de 106.353 de euro in urma cu sase ani.

Iasi

In capitala Moldovei, declinul consemnat din 2008 incoace pe segmentul garsonierelor se ridica la aproape 50% – de la o valoare de 47.110 euro, pana la 23.639 de euro. Apartamentele cu doua camere s-au ieftinit cu 46%, de la o medie de 68.693 de euro, pana la 37.055 de euro. Cea mai mica scadere a fost inregistrata de locuintele tricamerale, pentru care proprietarii solicita acum 49.778 de euro, cu circa 41% sub nivelul valabil inainte de recesiune, respectiv 84.686 de euro.

Mai multe aici!

Exit mobile version