Si dealerii autorizati se pot declara multumiti, asta pentru ca si la ei numarul masinilor vandute a crescut considerabil.
La sediul Registrului Auto Roman filiala Timis se lucreaza deja in doua schimburi pentru ca functionarii sa faca fata numarului mare de clienti, iar programarile se intind pe doua saptamani.
La Serviciul de Inmatriculari Auto din cadrul Prefecturii se formeaza cozi, desi serviciul este prevazut cu numere de ordine, iar functionarii abia mai fac fata cererilor de noi inmatriculari.
Tomberon pentru numerele straine
Aglomeratia din ultima vreme a dus si la situatii amuzante. Pentru ca nu mai aveau loc unde sa puna numerele straine de la masinile second hand, functionarii de la Inmatriculari au adus in institutie un tomberon de gunoi pe care il umplu ochi în fiecare zi, cu tablite de inmatriculare din Franta, Germania sau Austria.
Datele oficiale arata ca in fiecare zi, in Timis se inmatriculeaza peste 150 de masini. „Daca in septembrie numarul masinilor inmatriculate nu depasea 2.600, in octombrie am inregistrat o crestere a acestora la 3.152, iar in noiembrie, in prima jumatate au fost deja inscrise 1.823 de autoturisme. Din datele pe care le avem este foarte posibil ca in luna decembrie, numarul masinilor inmatriculate sa creasca si mai mult. Din cauza afluxului foarte mare, de cele mai multe ori se intampla ca un functionar sa nu se ridice de la birou si cinci ore“, spune Dinu Leiba, seful Biroului Inmatriculari si Evidenta Vehiculelor.
„Da, este adevarat ca sunt programari cu saptamanile, dar sa stiti ca acest lucru se intampla deoarece numarul celor care au adus masinile la omologat a crescut cu peste 30%”, spune Dorin Candea, seful RAR Timis.
Necazul unora, bucuria altora
Daca autoritatile sunt ingrijorate de numarul mare de masini inmatriculate, nu acelasi lucru se poate spune si despre cei care comercializeaza masini, fie ca sunt second hand sau noi. Noile taxe auto care se vor aplica de la 1 ianuarie 2011 aduc bani mai multi in buzunarele ambelor categorii de vanzatori.
In piata de masini din Mehala plin de autoturisme cat vezi cu ochii. Majoritatea sunt rulate in strainatate, iar vanzatorii spun ca acestea se dau ca painea calda. “Sambata am adus trei masini din Germania. Un Peugeot, un Opel si un Golf. Astazi, dupa cum vedeti, nu mai am decat Peugeotul, dar pana maine o sa-l dau. Ca in luna asta nu a mers niciodata”, se lauda unul dintre vanzatorii de masini din piata Mehala.
Vanzari record s-au inregistrat si la dealerii auto din oras. Filip Ecsedi, directorul general al reprezentantei auto Toyota sustine ca vanzarile nu sunt la fel de bune ca in aceeasi perioada a anului 2009, dar sunt superioare celor din luna august 2010.
Ce taxe se aplica de la 1 ianuarie?
Noua taxa intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2011, moment in care toti cei care doresc sa-si cumpere o masina noua sau second hand trebuie sa plateasca noua taxa de prima inmatriculare.
Cele mai mici taxe le vor plati cei care au achizitionat automobile noi, cu motoare Euro 5 de cilindree mica, iar cele mai mari, cei care au optat pentru masini second hand cu motoare puternice. Valoarea taxei auto se stabileste si in functie de coeficientul de depreciere. Este vorba despre deprecierea în functie de vechime, de starea generala si de dotari.
La vechime se iau in calcul datele primei inmatriculari, in orice tara a fost ea facuta. La starea generala, care vizeaza aspectul exterior si interior, coeficientul minim (1) ori cel maxim (1,1). La dotari, se ia în calcul numai prezenta airbagurilor, a aerului conditionat si a ABS-ului.