TIMISOARA. A fost pregatit traseul pe primul lot aflat in lucru pe bucata lipsa de nici 10 km din Autostrada Vestului, intre Margina si Holdea.
Muncitorii omului de afaceri Dorinel Umbrarescu se concentreaza acum pe foraje si piloti, dupa ce in aceste luni au procedat la curatarea si nivelarea zonei de lucru si au realizat drumurile tehnologice pentru utilaje. Totodata, este asteptata si autorizatia de construire pentru celalalt segment, cu faimoasele ‘tuneluri pentru ursi’.
„S-a intrat de vreo 2 luni in tot ceea ce inseamna lucrari de piloti, de foraje, lucrurile care tin de finalizarea acelui proiect, si nu am emotii ca vom avea intarzieri sau lucruri care sa puna sub semnul intrebarii finalizarea acestei bucati extrem de importante de autostrada„, preciza in urma cu cateva zile ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Iata si imagini de pe santierul deschis pe tronsonul Margina – Holdea, filmate de cititorul fidel opiniatimisoarei.ro, care monitorizeaza obiectivele mari de infrastructura din Timisoara si din judet.
UPDATE: Miercuri, au fost filmate noi imagini pe santierul Marginea – Holdea.
„Se lucrează la forajele pentru pasajul care va traversa calea ferată Lugoj – Ilia, la amenajarea accesului pentru utilaje pe drumurile tehnologice și aprovizionarea cu materiale„, au transmis reprezentantii DRDP Timisoara.
***
Cu licitatia deblocata de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, in octombrie 2022 a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o, pentru suma de 1.826.845.634 lei fara TVA.
Finalizarea tronsonului lipsa din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai asteptate lucrari de infrastructura mare pentru vestul tarii. Aceasta, in conditiile in care drumul national DN68A este cel mai tranzitat din zona, mereu aglomerat, pe care soferii de tiruri si camioane, respectiv cei de autoturisme il folosesc deopotriva. Un drum ce necesita in permanenta lucrari de reparatii.
Noua bucata de autostrada va avea doua ‘tuneluri pentru ursi’, ce vor masura, insumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din doua galerii unidirectionale, cu platforma de 11,25 m.
Segmentul Margina – Holdea trebuie sa fie gata in 2026.
Odata finalizat si acest tronson, vom putea merge neintrerupt pe autostrada de la Nadlac pana dupa Sibiu, dar si spre Targu Mures si Cluj Napoca.