Cu trenul pana la Aeroportul Timisoara, planul pentru care s-a lansat prima licitatie. Vizeaza o cale ferata ce trece aproape de capatul pistei de aterizare decolare

TIMISOARA. Sa ajungem la Aeroportul Timisoara cu trenul e un proiect mai vechi al fostului director Daniel Idolu, al CJT si Primariei Ghiroda, ce a fost repus pe tapet recent de Ministerul Transporturilor.

CITESTE SI: Trenuri care vor circula cu 160 km/h, pasaje feroviare, un sens giratoriu suspendat sau o halta CFR in centru, la Timisoara. Ce planuri pentru Timis a scos din sertare Ministerului Transporturilor 

Aceasta vizeaza o conexiune pe calea ferata ce trece prin Giarmata Vii si prin vecinatatea Aeroportului. Mai precis, ajunge chiar in apropiere de capatul pistei de aterizare-decolare, in zona de presemnalizare luminoasa.

Marti, CNCF CFR S.A. Sucursala Regionala CF Timisoara a lansat o prima licitatie pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Se cauta o firma care sa intocmeasca aceasta documentatie, iar valoarea contractului este de 1.734.333,30 lei fara TVA, adica aproape o jumatate de milion de euro, cu TVA.

Studiul de Fezabilitate va prezenta cea mai buna alternativa privind realizarea legaturii dintre reteaua feroviara existenta si Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, pentru respectarea conformitatii standardelor si asigurarea specificatiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României. Pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, Contractantul este obligat sa studieze si sa coreleze documentatia pe care o va prezenta CNCF ˮCFRˮ-SA, cu toate studiile de prefezabilitate si fezabilitate si toate proiectele aflate in diferite faze de proiectare in faze de implementare ale Consiliului Judetean Timisoara, Primaria Timisoara, ale CNCF ˮCFRˮ-SA, ale Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu Planul de Urbanism Zonal al Aeroportului International Traian Vuia Timisoara, PUG-ul aprobat al comunei Ghiroda, etc. si legislatia specifica in vigoare. Statia Timisoara Est este cuprinsa in cadrul ”Studiului de Fezabilitate pentru modernizarea liniei feroviare Caransebes – Timisoara – Arad” al carui beneficiar este CNCF ˮCFRˮ-SA. in momentul de fata accesul la Aeroportul Traian Vuia Timisoara este asigurat numai printr-un drum cu doua benzi, situatie in care nu este asigurata fluenta corespunzatoare a transportului de marfa si de persoane. Prin realizarea legaturii feroviare dintre Aeroportul Traian Vuia Timisoara si reteaua feroviara nationala prin Statia CF Timisoara Est se obtine eficientizarea transportului prin fluidizarea transportului de calatori cu efecte evidente asupra economiei. Prin intocmirea unui studiu de fezabilitate care sa ai aiba ca obiect asigurarea unei conexiuni feroviare intre Aeroportul Traian Vuia Timisoara si reteua feroviara nationala prin Statia CF Timisoara Est este posibila studierea diferitelor posibilitati de realizare a acestora, compararea din punct de vedere financiar a variantelor propuse tinand seama si de beneficiu adus de fiecare dintre variante, pentru alegerea celei mai convenabile solutii. in studiul de fezabilitate se vor analiza variante care vor lua in considerare racordarea in linia CF 217 Timisoara Est-Radna si variante care vor prevedea un traseu nou de cale ferata racordat din Statia CF Timisoara Est„, se arata in documentatia postata pe SEAP.

Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 28 iulie.

Concret, in vecinatatea Aeroportului ar putea fi amenajate o gara si un drum care sa duca pana la aerogara.

Avem schite de gara feroviara, care este relativ facil de realizat pe linia secundara de cale ferata Timisoara – Lipova, la aproximativ 2 kilometri de aerogara. S-a si discutat concret care ar trebui sa fie terenurile care vor fi expropriate si cu o investitie relativ mica intr-o gara, asiguram conectivitatea si feroviar intre Aeroport si orasul Timisoara„, explica nu demult pentru opiniatimisoarei.ro, fostul director al Aeroportului Timisoara, Daniel Idolu.

Exista si un plan mai vechi care prevedea o prelungire a liniei ferate pana in fata aerogarii, insa acesta ar presupune o investitie insemnata.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Daca prelungirea caii ferate pana in fata aerogarii ar implica o investitie insemnata inseamna ca se vor toca bani gramada pentru ca in final de la calea ferata la aerogara sa ne taram prin praf sau noroaie. Vreo doua zile, ca pe urma nici dracu’ nu va mai apela la tren. Dar Idolu’ si restul se vor lauda cu planul cand vor mai cersi voturi de la cei pentru care avioanele tin de mitologie.

    • JEFUITORI DE BANII PUBLICI. E doar un alt.studiu ptr sifonat bani publici, și șmenuri imobiliare ptr.securistii din gașca lui IDOLU, care au devalizat ani la rând banii alocați lui Traian Vuia. Le-o fii iar foame și vor sa mai fure câteva sute de.mii de.euro pe un nou studiu fantomatic.
      In tara asta, procurorii sunt ori complici ori nepăsători, ori prosti grămadă, de permit atîta hoție și risipa din impozitele noastre cu greu adunate.

  2. Abureli electorale😀 pai pana mergi la gara, astepti trenu care sigur nu va avea curse din 30 in 30 de minute, tarasti bagajele pana la aeroport, mai comod iei un taxi si de duce diect in aeroport, ca daca ai bani de avion ai si de taxi🤪

    • unele bilete de avion costa mai putin fata de pretul pe care il platesti pe taxi.

  3. Vrajeli de an electoral. Am sa votez UDMR. Astia nu-s atat de antinationali.

  4. Bani aruncați în vânt, să nu spun altfel. Autobuzele au acum cca 40 curse pe zi spre aeroport, circula cvasi goale, deși traseul traversează practic orașul pe o ruta centrala. Credeți că un tren pe un traseu periferic cu mai puține stații, va îmbunătăți drastic modul cum se va calatori spre/dinspre aeroport, pentru că bănuiesc că autobuzele vor fi desființate

    • Da ce inteligent esti tu. Te asteptai sa fie pline autobuzele ce merg la aeroport? Cand de pe aeroport pleaca doar 3-4 avioane pe zi? Mega inteligent….

  5. orarul trenurilor se poate stabili in functie de cursele aeriene si poate fi online pentru oricine vrea sa verifice. totusi nu pot sa fie foarte multe, cel mult 2 pe ora din cauza constrangerilor specifice ale programului CFR si al restului de infrastructura – linii si semnalizare. daca se face eficient este posibil ca multi oameni sa ia un tren, mai ales turisti si persoane care nu sunt din Timisoara. ramane de vazut cum pot sa lege usor linia noua de cele 2 terminale – cel vechi si cel nou in constructie. frumos ar fi in subteran, dar probabil sanse zero

  6. Dacă noua gara nu va fi amplasată exact în aeroport, cu access direct prin culoare/holuri acoperite si scari/benzi rulante la terminalele de sosiri/plecări, tot acest proiect e degeaba. Nu va lua nimeni trenul dacă acesta te va lasa la 1 km de aeroport, nici măcar dacă vor fi autobuze până în aeroport – deranjul e mult prea mare si va fi mai comod un taxi, care în Timisoara e accesibil – mai ales dacă e un cuplu/familie, pt că se împart costurile taxiului, față de tren, unde sunt costuri individuale.
    Deci, ca să aibă sens acest proiect trebuie: gara în aeroport, de preferat subterana (se poate introduce în subteran chiar numai cu 50 m înainte de parcarea aeroportului), scări rulante în terminal, trenuri de max 3 vagoane care să circule o dată pe oră, stații la Tm Est, Iulius Mall, Piața 700 (City Business Center, viitorul hotel Ibis), Tm Nord, viitoarea Pasarela Solventul. Altfel, vor fi bani aruncați într-o investiție pe care vor creste buruieni. În ipoteza de mai sus un singur tren e suficient: in 20-25 min face traseul dus, tot atât întors.

    • Nu va agitați, e doar un alt.studiu ptr sifonat bani publici, și șmenuri cu trtenuri ptr.securistii lui IDOLU, care au devalizat ani la rând banii alocați lui Traian Vuia

  7. Cat ai mai faceți reclama acestui ESCROC?! Documentati-va la specialiști autentici, nu la escroci, înainte să scrieți articole, jurnaliști de mucava… După ce sub conducerea sa a decăzut aeroportul într-un COTEȚ de AUTOgara, Ticălosul ăsta de HOȚ PSDist corupt, care a jefuit că la dru.ul mare toate bugetele alocate dezvoltarii Traian Vuia , mai are tupeul sa vină cu noi idei, când locul lui e langa Radu Mazăre, Dragnea &Co.
    Orice student de la Transporturi aeriene, constata din prima că această locație e MOARTĂ, ptr că nu mai corespunde normelor internaționale aeriene, fiind mult.prea aproape.de.oras. Deci lăsați aiurelile acestui escroc.
    Vor doar sa isiai ridice niste vile in plus , cu niste șmenuri cu terenuri și banii pe studiu, încă unul făcut de prisos. Sa dovedit că la noi, ele sunt o sursa legală de furat niste bani publici.

    • … Orice student de la Transporturi aeriene, constata din prima că această locație e MOARTĂ, ptr că nu mai corespunde normelor internaționale aeriene, fiind mult.prea aproape.de.oras.
      Oare? As putea sa-ti enumar cel putin 5 aeroporturi la care distanta fata de oras este mult mai mica, ne mai vorbind de conexiune CF (metrou) cu aeroportul.
      dar chiar are vreo importanta?

      • Student de la Transporturi aeriene e de fapt la fosta Mecanica Agricola, poreclita Mecanica Atomica (Secretă), adecă, o secție de nimic, numită acum IT !

  8. Este absolut normal ca statia de la Aeroport sa fie la Aeroport si nu la 1-2 km de Aeroport precum a fost la Bucuresti si n-a avut succes. Oare ai nostri n-au auzit de prostia de la Bucuresti din urma cu cativa ani iar acum acea prostie se face cu cap, cu tren (suspendat) pana la Otopeni.
    Deci, tren pana la Aeroport, mai multe statii pe traseu cu capat la Timisoara Sud (aceasta statie trebuie mutata la mall-ul din Sagului) sau de ce nu pana in Giroc (inainte de bariera) cu oprire/statie si la Chisoda la bariera.

  9. Distanta de la linia de tren pana la actuala statie de autobuz din aeroport este de exact 1450m. Care e problema sa puna platforma pentru pasageri acolo?

  10. Dar cu metroul – cu studiul de fezabilitate necunoscut pentru timisoreni – ce se va intampla?
    Apoi al doilea studiu cu doua linii de metrou (N-S si E-V)?
    Va fi si un nou „Wuppertal” (Landul NRW din Germania pe langa Koln) de Timisoara? pe unde?

    • Lui Trănea ii trece in fiecare zi căte o prostie, iar de banii nostri risipiti ne privește ! Betonul să curgă ! Si palmările !

  11. O nouă trăznaie marca Robu ! De la gară te vei târâ cu bagajul pe câmp, pânâ la aeroport ? Prin ploaie, soare si zapada ? Poate pune niste dale de șotron pe drum să faci pe drum un țupa-țupa ! Cât va fi distanța de la gară la aeroport ! Bani arucati ca in cazul palmierilor ! Alo, DNA Bucuresti ? Că aici e liniște și pace !