TIMISOARA. SCM Timisoara intalneste din nou, dupa 5 ani, pe Stiinta Baia Mare intr-o finala in Liga Nationala de rugby.
Ambele echipe au ajuns in ultimul meci al campionatului cu emotii. Maramuresenii s-au impus cu 20-10 in fata lui Dinamo, pentru ca banatenii sa treaca la o lovitura de pedeapsa distanta de Steaua, 20-17.
Mai mult, formatia timisoreana are un avantaj moral in fata baimarenilor, pe care i-a invins de doua ori in sezonul regular, 38-21 pe Arena Zimbrilor si 13-12, pe teren propriu.
„Forta grupului acesta ne-a dus sa fim unde suntem in momentul de fata. Baia Mare tot timpul a fost rivalul Timisoarei si rivalul tuturor. O echipa fizics, o echips cu jucătorii individual foarte buni. Sper ss ne ridicsm peste ceea ce va oferi Baia Mare di ss castigam meciul asta. Pentru mine, ar fi primul titlu obtinut ca antrenor in Superliga, desi am mai jucat doua finale”, spune Mugur Preda, antrenor principal SCM USV Timisoara.
Posibila castigare a trofeului ar fi un cadou pentru Daniel Plai si Marius Simionescu, cei care si-au sarbatorit ziua de nastere cu 3 zile inaintea duelului din capitala.
„Sansele sunt 50-50%, dar cu siguranta noi toti vom da 100% in acest meci. Trebuie sa ne facem treaba pe teren si daca acest lucru se va intampla, o sa iesim castigatori. Imi amintesc sentimentele traite la precedentele doua titluri nationale si imi doresc sa le simt din nou”, spune Marius Simionescu.
Finala de pe stadionul Arcul de Triumf este a saptea pe care Timisoara o joaca in campionat cu echipa din Baia Mare. In 2012, 2013, 2015, 2017 si 2018 banatenii au castigat titlul, iar finala din 2019, care de fapt s-a jucat in 2020, a revenit maramuresenilor.
„Suntem foarte mandri ca jucatori sa fim parte din aceasta performanta istorica de calificare in finala, a 15-a finala consecutiva pe care o jucam, insa pentru noi ce este mai important este sa castigam finala nu doar sa ajungem acolo. Baia Mare si Timisoara au disputate multe finale frumoase si cred ca si aceasta va fi una spectaculoasa. Este o rivalitate care se afla in prim-planul rugby-ului romanesc si care isi va consuma un nou moment, duminica.”, spune Nicolaas Immelman, capitanul Stiintei Baia Mare.
Finala dintre SCM Timisoara si Stiinta Baia Mare este programata duminica, de la ora 19:00, si va fi arbitrata de Alexandru Ionescu, ajutat la tuse de Cristian Serban si Nicolae Fratila.