Opinia Timisoarei

Cu un singur gand: TITLUL! Timisoara Saracens, gata de lupta: ‘Ne dorim trofeul’

TIMISOARA. Dupa o lunga vara fierbinte, cea mai buna echipa de rugby din Romania intra in sfarsit in joc, dupa ce a stat in runda de debut a Superligii. Reprezentantii echipei Timisoara Saracens, campioana nationala en-titre la rugby, au declarat la unison ca echipa de pe Bega va incerca sa castige din nou SuperLiga CEC Bank.

„Timisoara se afla in fata celei de-a 100-a editii a Superligii si ne dorim cu ardoare castigarea acestui trofeu. Timisoara trebuie sa fie in finala Superligii din mai 2017, in ciuda expertilor care le dau ca favorite pe Steaua si Baia Mare. Aceste predictii nu fac decat sa puna presiune pe jucatorii celor doua echipe si sa dea ocazia unui joc deschis pentru echipa noastra”, a declarat Dusan Filipas, vicepresedintele echipei banatene.

„E cel mai ravnit trofeu pentru orice echipa din Romania”, a spus capitanul echipei, Stelian Burcea, cu gandul la un nou titlu.

Antrenorul principal, Grainger Heikell, care si-a sarbatorit ziua de nastere in aceasta saptamana, s-a referit la debutul dificil al banatenilor, contra unei pretendente, CSM Stiinta Baia Mare.

„Nu poate fi mai greu decat sa incepi Superliga jucand contra celor de la Baia Mare, e o mare provocare pentru noi de fiecare data”, a spus Heikell.

Vineri, de la ora 17,00, pe arena din Ronat (Gheorghe Rascanu), in etapa a doua a SuperLigii CEC Bank, Timisoara Saracens o va infrunta pe CSM Stiinta Baia Mare. Campionii nu a jucat in prima etapa a campionatului, iar maramuresenii au dispus cu 35-10 de CS Poli Iasi.

Echipa probabila: 15. Catalin Fercu, 14. Madalin Lemnaru, 13. Fonovai Tangimana, 12. Jack Umaga, 11. Viliami Moala, 10. Jody Rose, 9. Valentin Calafeteanu, 1. Gigi aMilitaru, 2. Eugen Capatana, 3. Samuel Maris, 4. Valentin Poparlan, 5. Marian Drenceanu, 6. Randall Morrison, 7. Vasile Rus, 8. Stelian Burcea (C). Rezerve: 16. Andrei Radoi, 17. Edmund Aholelei, 18. Horatiu Pungea, 19. Ionut Muresan, 20. Daniel Ianus, 21. Lotter Pretorius, 22. Marius Simionescu, 23. Vladut Zaharia.

 

Exit mobile version