TIMISOARA. ,,Gândește verde. Cultura dezvoltării urbane durabile”, proiect al Universitatii Politehnica din Timisoara în colaborare cu Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO), respectiv College of Green Development (HGUt) din Norvegia a cuprins recent două activități: conferința internațională Cultura dezvoltării urbane durabile verde – provocări tehnice, sociale și de mediu și un seminar intitulat Soluții bazate pe natură vs soluții tehnice în dezvoltarea urbană durabilă. Iniţiativa prevede și o școală de vară pe aceeași temă, programată pentru 19 – 23 iunie a.c., la care sunt așteptaţi să participe 100 de elevi.
Evenimentele derulate pe acest proiect au reunit până în prezent aproximativ 70 persoane, bucurându-se de participarea lui Jannes Stolte de la Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO), Johan Barstad și Rhys Evans de la College of Green Development (HGUt) Norvegia, Virginia Marchetti de la Instituto Comprensivo Sandro Pertini – Martinsicuro-Italia, Galofre Fortuny Margerita, de la Escola Bernardí Tolrà Catalonia-Spania, precum și a mai multor cercetători ai Universității Politehnica Timișoara, Universității Transilvania din Brașov și ai Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, , experți de la Primăria Timișoara, precum și de la Administrația Bazinală de Apă Banat, cadre didactice ai Școlii Gimnaziale nr. 19 ,,Avram Iancu’’ din Timișoara etc.. Participanții au prezentat proiecte și soluții de utilizare eficientă a resurselor mediului înconjurător, adoptarea de practici sustenabile pentru reducerea inundațiilor, modalități prin care cultura spațiilor verzi și promovarea valorilor de mediu pot contribui la dezvoltarea orașelor verzi, în contextul unei dezvoltări accelerate a tehnologiei.
În deschiderea conferinţei, prof. dr. ing. Liviu Marșavina, prorector responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic din UPT a plasat acest proiect în ansamblul preocupărilor universității de a găsi răspunsuri adecvate problemelor majore ale societății, menţionând, totodată, alte proiecte ale universităţii derulate pe aceeași temă de interes.
Pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor locuitorilor orașului, autoritățile locale trebuie să facă față provocărilor în acest proces de dezvoltare durabilă verde. Viceprimarul Cosmin Tabără a dat curs invitaţiei de a lua parte în evenimente, lansând o provocare specialiștilor invitați: gestionarea deșeurilor rezultate în urma lucrărilor de construcții, care poluează intens spațiul verde al orașului. El a propus și o soluție – movile din moloz să fie împădurite, generând astfel stavile împotriva vânturilor puternice și un nou plămân pentru Timișoara.
Președintele Asociației Culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, Ilie Sîrbu, susținător al proiectului „Gândește verde. Cultura dezvoltării urbane durabile” a fost, de asemenea, prezent la evenimente.
Un alt susţinător al proiectului care s-a implicat activ, inventatorul Remi Rădulescu, președintele Societăţii Inventatorilor din Banat, a atras atenția asupra costurilor pe care le implică realizarea de echipamente specifice. Totodată, pentru susținerea acestui proiect, dar și a altor cinci proiecte similare ale UPT, domnul Remi Rădulescu a convenit, printr-un acord cu Universitatea Politehnica Timișoara, amplasarea Expoziției Culturii Bănățene la Biblioteca UPT, astfel încât ea să fie accesibilă celor peste 13.000 de studenții UPT, dar și persoanelor externe UPT. Expoziția este realizată integral de către Societatea Inventatorilor din Banat prin proiectul „Performanțe bănățene”, finanțată de către Casa Rădulescu și cuprinde 13 sisteme expoziționale care susțin 78 de panouri și 7 vitrine cu peste 150 de exponate.
Interesul tinerilor pentru subiect a fost subliniat de membri ai Asociației Elevilor din Timiș, care au luat parte la prezentări, dar oferă, totodată, sprijin în implementarea proiectului prin asigurarea unui număr semnificativ de voluntari în organizarea evenimentelor.
Proiectul „Gândește verde. Cultura dezvoltării urbane durabile” beneficiază de o finanțare în valoare de 50.672,77 euro din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE și norvegiene. Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și favorabilă incluziunii, cu două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale din Europa și consolidarea relațiilor bilaterale dintre statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează strâns cu UE în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu 3,3 miliarde EUR prin scheme de granturi consecutive. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE și norvegiene se ridică la 2,8 miliarde EUR. Mai multe detalii sunt disponibile la: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
Detalii privind acest proiect puteți obține de la directorul proiectului, Rareș Hălbac Cotoară Zamfir, email: rares.halbac-cotoara-zamfir@upt.ro, sau urmărind pagina de Facebook a proiectului.