Opinia Timisoarei

Cum a rezolvat primaria problema șacalilor dintr-un intreg cartier. Topul strazilor din Timisoara de pe care s-au facut cele mai multe sesizari online

TIMISOARA. În toamna anului 2022, Primăria Timisoara lansa o platforma de sesizari online, unde cetățenii poată semnala administrației probleme din cartierele lor și nu numai. De la gropi în asfalt, trotuare stricate, copaci care stau se prăbușească, rampe de gunoi, oamenii au anunțat tot felul de nereguli întâlnite.

CITESTE SI: Momentul in care devin functionale insulele ecologice montate de primarie la Timisoara. Deocamdata, sprijina rampe de gunoi

Sesizările depuse și încă nerezolvate apar pe harta platformei cu albastru, cele planificate cu bleu, chestiunile în lucru sunt cu galben, cu verde sunt însemnate cele cărora li s-a găsit soluție, iar în violet sunt sesizările redirecționate (care țîn de alte instituții).

Oamenii au prins curaj și au indicat primăriei problemele, iar în cei doi ani de activitate, s-au depus zeci de mii de plângeri. După cum se vede în imaginea de mai jos.

Unii cetățeni spun sesizările lor au avut ecou și s-au rezolvat, alții , deși situațiile semnalate n-au fost remediate, ele au fost trecute… ‘din tastaturăca ‘rezolvate’, după un timp.

Stă mărturie o plângere recentă legată de prezența șacalilor pe Musicescu și în întreg cartierul Braytim, pe care administrația pretinde … a rezolvat-o și a notat-o ca atare în platforma. Din tastatură.

O plângere mai puțin obișnuită privea atitudinea unei funcționare de la Evidență Populației. Și această a fost ‘rezolvată‘.

Oamenii s-au plâns și de montarea insulelor ecologice pe locuri de parcare, iar municipalitatea a trecut sesizarea printre ‘rezolvate’, în condițiile în care containerele inteligente sunt bine mersi la locul lor.

În 2024, au fost plasate în platforma online peste 20.000 de sesizări de la timișoreni.

Conform reprezentanților primăriei, dintre acestea mai bine de jumătate au fost rezolvate, 12.624. În lucru sunt 6.740, adică 33% dintre problemele semnalate, însă aici intră și obiective care necesită investiții, cu tot cu birocrația aferentă.
N-au putut fi rezolvate anul trecut… 672 de probleme indicate de cetățeni.

Cele mai multe sesizari facute online pe platforma Primariei Timisoara sunt legate de probleme de mediu, locuri de joaca si spatii verzi. Acestea sunt urmate de cele la strazi si trotuare, trafic rutier si semne de circulatie, iar apoi salubrizare.

Sesizari pe linie de mediu, locuri de joaca, spatii verzi – 3.632 de sesizari – 18%
Strazi trotuare – 3.303 de sesizari – 16,5%
Trafic rutier si semne de circulatie – 2.680 de sesizari – 13,4%
Salubrizare – 2.281 de sesizari – 11,4%

Topul strazilor unde au fost semnalate cele mai multe probleme in Timisoara in 2024!

Arterele orașului și străzile din zona centrală conduc într-un top neoficial al numărului de probleme întâlnite de cetățeni și semnalate primăriei spre rezolvare. De la muzică de Crăciun prea tare în difuzoare, parcări ilegale, frunze nemăturate, becuri arse pe stâlpii de iluminat, mașini abandonate, spălătorii auto care fac zgomot, mormane de gunoi, semnalare de „persoane dubioase” și până la solicitări de regândire a traficului auto, în ultima lună a anului, spre exemplu, oamenii au solicitat intervenția autorităților în cartiere.

După numărul de plângeri, Proclamatia de la Timișoara conduce in topul străzilor de pe care s-au înaintat cele mai multe sesizări în 2024. Aceasta este urmată de Calea Torontalului și Calea Aradului.

1. Strada Proclamatia de la Timisoara – 266
2. Calea Torontalului – 224
3. Calea Aradului – 196
4. Strada Gh. Lazar – 161
5. Calea Martirilor – 160
6. Calea Sagului – 146
7. Str. Maresal Constantin Prezan – 145
8. Liviu Rebreanu – 137
9. Calea Circumvalatiunii – 133
10. Musicescu – 127
11. Dambovita – 123
12. Grigore Alexandrescu – 120
13. Calea Sever Bocu – 117
14. Brandusei – 112
15. Timiș – 109
16. Splaiul Nicolae Titulescu – 104
17. Mures – 102
18. Loga – 100
19. Bogdanestilor – 96
20. Splaiul Tudor Vladimirescu – 93

Platforma de sesizari online a Primariei Timisoara poate fi accesata AICI.

Exit mobile version