TIMISOARA. Aproape 100.000 de euro! Atat plateste Primaria Timisoara Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana, drept cotizatie, in acest an, desi in urma cu doi ani a alocat aproape 2.700 de euro! Totul pentru ca asociatia sa se ocupe de pregatirea candidaturii orasului pentru titlul de Capitala Culturala Europeana in 2021. Intre timp, asociatia face… chestionare.
Marti, consilierii locali vor avea pe mese un proiect de hotarare prin care vor trebui sa aprobe majorarea cotizatiei anuale a Timisoarei la asociatie, de la 12.000 de lei la 420.000 de lei. In 2011 cotizatia era de… 100 de lei.
„Candidatura Timisoarei la titlul de Capitala Culturala Europeana in 2021 este un demers al orasului, sustinut in primul rand de Primaria Municipiului Timisoara, prin Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana. Competitia pentru titlul de Capitala Europeana a Culturii in anul 2021 a fost lansata de catre Ministerul Culturii in decembrie 2014, avand ca termen limita de depunere a dosarului de candidatura pentru etapa de preselectie data de 10 octombrie 2015. Lunile care urmeaza sunt extrem de importante pentru dezvoltarea conceptului, a programelor culturale, a parteneriatelor, a strategiei de implicare a cetatenilor si a intariri capacitatii institutionale a unitatii de management de creare a continutului dosarului de candidatura al Timisoarei pentru etapa de preselectie. Acesta se va elabora si va fi implementat de asociatie, in numele orasului. In perioada octombrie-noiembrie 2015 va avea loc pregatirea sustinerii candidaturii in fata juriului de concurs format din 10 experti internationali si 2 experti nominalizati de Guvernul Romaniei. In anul 2016 va continua evaluarea dosarelor de candidatura, in doua etape, iar la inceputul anului 2017 va fi anuntat orasul castigator”, se arata in referatul ce insoteste proiectul de hotarare.
Reprezentantii primariei sustin ca principalii finantatori ai asociatiei sunt din mediul local, municipalitatea avand un rol esentia. Dupa 2017, daca va fi selectat orasul Timisoarei, vom primi finantare atat din plan local si judetean, cat si din partea Guvernului Romaniei si de la Uniunea Europeana.
Cei din Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana au considerat insa ca este cazul sa ceara mai multi bani de la membri, asa ca au trimis o adresa primariei, cerand aprobarea maririi cuantului cotizatiei pentru anul 2015, „pentru acoperirea cheltuielilor legate de formarea unei echipe de lucru de minim 12 persoane, fara director executiv si asistent, care sa lucreze la intocmirea dosarului de candidatura”. Adunarea Generala a asociatiei a aprobat deja marirea cotizatiei primariei, inca din luna martie.
Pe site-ul Primariei Timisoara a fost publicat deja proiectul de hotarare prin care se solicita marirea cotizatiei. Reprezentantii municipalitatii risca sa fie din nou amendati, dupa ce au facut publica o anexa cu mai multe date ce contin caracter personal. Este vorba despre o anexa in care sunt trecuti membrii fondatori ai asociatiei, majoritatea oameni de afaceri din oras, cu tot cu serie si numar de buletin si adrese. Printre acestia se numara si omul de afaceri Emil Cristescu, caruia i-a fost facut public si CNP-ul. Pe lista se afla peste 100 de membri. Intre timp, functionarii primariei au reusit sa scoata anexa cu lista membrilor din proiect, insa nu si sa o stearga de pe site…
Primaria Timisoara a mai fost amendata in urma cu mai bine de un an de catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, dupa ce a publicat pe site toate numele si codurile numerice personale ale timisorenilor care aveau datorii sub 40 de lei la bugetul local.
Puteti consulta proiectul de hotarare aici, iar lista membrilor aici!