Atunci cand stomacul tau se simte ca un balon umflat la maxim, foloseste aceste strategii ca sa scapi rapid de senzatia neplacuta si ca sa elimini complet sursa balonarii.
Dai vina, cu siguranta, pe ultima bucata de prajitura mancata sau pe faptul ca ti-ai mancat intreaga portie la pranz. Dar ce faci atunci cand incerci sa mananci sanatos si faci exercitii, dar nu poti in continuare sa iti inchizi jeansii skinny?
Cum sa scapi repede de balonare
Scopul tau e sa elimini gazele, rezultatul digestiei si una dintre principalele surse ale balonarii. Expertii recomanda urcatul rapid al unor trepte sau mersul pe bicicleta. Exercitiile care contracteaza si relaxeaza muschii abdominali ajuta la eliminarea gazelor si la producerea unei digestii sanatoase.
Poti apela si la un ceai de chimen –jumatate de lingurita la cana de apa- care ajuta sistemul gastrointestinal sa se relaxeze, sau la o tableta care contine simeticona si pe care o poti cumpara fara reteta de la farmacie.
Cum sa scapi de balonare pentru totdeauna
Mananca mai multe fibre. „Pe masura ce trec prin sistemul gastrointestinal, fibrele absorb apa, ajuta la eliminare si ajuta gazul acumulat sa treaca”, explica un medic. E important sa iti iei cele 25 de grame de fibre recomandate zilnic pentru femei din fructe, legume, cereale integrale, paste si paine.