TIMISOARA. Reguli mai stricte in ridicarea de mansarde deasupra blocurilor vechi din Timisoara! Consilierul local al PDL Timisoara, Simion Mosiu a spus ca el si colegii sai democrat-liberali din Consiliul Local vor depune un proiect la primarie, pentru construirea de mansarde in oras.
Mosiu spune ca primarul Nicolae Robu i-a dat asigurari ca va propune un nou proiect de regulament al mansardelor, insa a ramas cu promisiunea care nu s-a mai concretizat.
„Primarul ne-a amenintat dupa ce au trecut trei amendamente ale opozitiei, ca va urma un nou proiect de regulament al mansardelor in urmatorul plen al Consiliului Local, lucru care nu s-a intamplat. Asa ca am incercat sa facem noi un proiect. Asadar trebuie sa ne asumam responsabilitatea si sa organizam intr-o sala neutra si o dezbatere cu factorii implicati„, a declarat Mosiu.
PDL Timisoara a intocmit deja un proiect de hotarare privind construirea de mansarde, proiect pe care il va depune la primarie.
Potrivit acestuia, in noul regulament ar trebui sa fie prevazute urmatoarele:
– autorizatia de construire poate fi solicitata cu acordul notarial al proprietarilor
– mansardarea presupune automat repararea fatadei
– beneficiarii mansardei vor avea obligatoriu un diriginte de santier care sa supravegheze executia lucrarii
– excluderea realizarii de apartamente tip duplex din uscatoriile de la ultimul nivel
– daca un proprietar nu doreste sa semneze exista posibilitatea ca acesta sa fie dat in judecata pentru abuz de drept
– blocurile de peste 4 etaje vor fi mansardate cu o retragere cu un metru de la nivelul terasei pentru a fi mai putin vizibile de pe trotuar
– daca se face reapartamentare e nevoie sa se construiasca si locuri noi de parcare