Opinia Timisoarei

Curieri pe bicicleta si muncitori pe santiere, gasiti angajati la negru in Timisoara. Au curs amenzile ITM Timis

TIMISOARA. Campanii de control ale inspectorilor de munca in Timisoara si in judet in luna noiembrie. Acestia au verificat la mai multe firme daca sunt sau nu angajati fara forme legale.

CITESTE SI: Inspectoratul Scolar Timis, premiat pentru digitalizare

Cei de la ITM au controlat societati de transport rutier, dar si firme de curierat si de constructii. In primul caz, au aplicat 14 sanctiuni dupa ce au verificat 65 de societati.

In al doilea caz, au gasit 20 de angajati la negru care asigurau servicii de curierat si livrare la domiciliu. Inspectorii ITM au dat amenzi de 200.000 de lei patronilor care aveau salariati fara contracte, iar alte amenzi, de 30.000 de lei, au fost date pentru nerespectarea repausului saptamanal, intrucat nu aparea in evidente timpul de munca al angajatilor, cand incep serviciul si cand il termina.
In domeniul constructiilor, inspectorii ITM au gasit alti muncitori la negru si au aplicat 5 amenzi in valoare de 120.000 de lei.

Amenzi au primit si alte societati cu obiect de activitate diferit pentru ca nu respectau legislatia privind securitatea si sanatatea in munca.

Lucrătorii care muncesc ‘la negru’ nu beneficiază de vechime în muncă, concediu de odihnă, concediu medical, indemnizație de șomaj, indemnizație pentru creșterea copilului, deduceri personale. Totodata, nu sunt asigurati la sistemul public de sanatate„, atrage atentia inspectorul sef al ITM Timis Ileana Mogosanu.

Exit mobile version