Dacia deschide online, din 20 martie, precomenzile pentru versiunea „Comfort Plus” a primului sau model electric, primele livrari fiind programate in septembrie.
CITESTE SI: Schimbare pe piata imobiliara la Timisoara. Evolutia preturilor la apartamente, la inceputul anului
”Incepand din 20 martie, Dacia deschide online precomenzile pentru versiunea „Comfort Plus” a primului sau model electric. Aceasta va fi disponibila la pretul imbatabil de 18.100 Euro (TVA inclus). Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 KWh si poate fi alimentata atat la o priza casnica de 220V cat si la un Wall Box sau, optional, la o borna DC”, anunta compania.
Modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP si de 305 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbana a ciclului omologat).
Dacia Spring beneficiaza, in serie, de numeroase echipamente de siguranta, printre care: limitator de viteza, ABS, ESP, repartitor electronic al fortei de franare, 6 airbag-uri, apel de urgenta (buton SOS), aprindere automata a farurilor si franare automata de urgenta.
Modelul este disponibil, de la lansare, in trei culori: Kaoline White, Cenote Blue si Lightning Silver. La aceasta se va adauga o a patra optiune, Goji Red.
Garantia oferita este de 3 ani sau 100.000 km pentru vehicul si de 8 ani sau 120.000 km pentru bateria electrica.
Ulterior vor fi deschise precomenzile pentru versiunea de echipare „Comfort”, disponibila la pretul de 16.800 Euro (TVA inclus). O varianta destinata clientilor de flote va fi de asemenea disponibila, la acelasi pret: 16.800 Euro (TVA inclus).
Dacia Spring va putea fi achizitionata de clientii din Romania prin intermediul programului RABLA PLUS.
Primele livrari sunt programate in cursul lunii septembrie 2021.
Sursa: News.ro