TIMISOARA. Luna decembrie este una dintre cele mai frumoase și mai așteptate luni din an. Este perioada în care gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi, mai mult ca oricând și e încă un moment potrivit să le oferim o îmbrățișare, dar și un cadou special. La Iulius Town, deja se simte magia sărbătorilor de iarnă, brandurile te întâmpină cu articole de sezon și este timpul să începi căutarea darurilor desăvârșite, care vor fi oferite de Moș Crăciun. „Dăm tonul la cadouri!”, iar tu ești premiat de Iulius Town, la cumpărături. Spiridușii Moșului s-au instalat deja în zona Centrului Info din Iulius Mall, așa că e timpul să te transformi în ajutorul lui Moș Crăciun.
Sărbătorile de iarnă sunt despre familie, prieteni, revederi, locuri calde, lumină în suflet și, bineînțeles, daruri. Sărbătoarea Crăciunului ne face mai sensibili, mai buni și crește în noi dorința de a împărtăși bucuria cu alții, iar cadourile ne ajută să ne manifestăm sentimentele pentru cei dragi, prin lucruri ce pot fi utile și pot servi drept amintiri de neuitat. Dar pentru a reuși să alegi cadourile cele mai inspirate trebuie să te „transformi” din timp în ajutorul Moșului, iar Iulius Town s-a pregătit să te premieze.
Astfel, până pe 23 decembrie 2022, dacă faci una sau mai multe achiziții ce însumează 500 lei, în aceeași zi, vei fi premiat cu jucării de pluș, băuturi răcoritoare sau vouchere. Acestea din urmă pot fi transformate în cărți, la Cărturești, momente delicioase la Fenice, Ribs Grill și Chantia, articole de sezon de la Hervis sau chiar sesiuni de distracție la Roata Panoramică de la târgul de Crăciun Winter in My Town. Iar dacă i-ai trecut pe listă pe cei dragi, dar îți faci și ție un cadou, iar achizițiile ajung la minimum 2.000 de lei, primești vouchere de cumpărături cu valori de 300 și 500 de lei. Acestea îți pot aduce bijuterii statement de la Teilor sau parfumuri de lux de la Obsentum. Zilnic, vor fi premiați 205 de participanți la campanie.
În ambele situații de mai sus, clienții trebuie să înregistreze bonurile în sistemul electronic de la Centrul de Premiere aflat la parterul Iulius Mall, în zona Centrului Info și vor primi premii în funcție de norocul lor și în limita stocului disponibil. Valoarea totală a premiilor depășește suma de 40.000 de euro, iar mai multe detalii găsești în regulamentul postat pe site-ul Iulius Town.
Cumpărăturile sunt însă și mai plăcute în cadrul de poveste instalat în Iulius Town. Anul acesta ne bucurăm împreună de universul fascinant al Musical Christmas, care s-a instalat în jurul bradului din Atrium, iar pe această „scenă” toate dorințele se împlinesc.
Noi „Dăm tonul la cadouri!”, iar tu primești premii incredibile la shopping!