Antrenorul timisorenilor a evitat sa faca vreun repros la adresa jucatorilor sai dupa infrangerea cu 5-1 de la Giurgiu.
„La scorul asta prea multe nu mai am sa spun. Din pacate la acest meci, compartimentul nostru care tot timpul a dus greul in acest campionat a facut greseli, dar nu le reprosez abosut nimic pentru ca au fost multe meciuri in care ei au dus greul, in care Nuno Claro ne-a scos de multe ori, tot el e cel care a aparat penalty-uri si alte ocazii, se poate intampla, ar fi nedrept sa-i acuz acum. Este o infrangere la un scor mare, dar asta este, acum ne trebuie trei puncte cu Chiajna si sa avem si sansa, avem nevoie de jocul rezultatelor”, a spus Alexa.
Intrebat care ar fi explicatia pentru situatia in care a ajuns echipa timisoreana, tehnicianul s-a ferit sa dea un raspuns direct: „Nu vreau sa vorbesc foarte mult, e un subiect mai complex, probabil voi vorbi la finalul campionatului dar acum nu as vrea sa fac afirmatii, inca mai avem sanse si eu trebuie sa cred in ele, pentru ca eu sunt antrenorul si trebuie sa lupt pana la capat, s-au mai vazut multe lucruri in fotbal. Deocamdata, vreau sa sterg meciul asta cu buretele pentru ca nu e timp, e obligatoriu sa castigam cu Chiajna, daca nu o vom face, inseamna ca nu meritam absolut nimic si asta e”, a spus Alexa, care a evitat sa spuna daca va continua la Timisoara si in cazul retrogradarii:„Vom trage linie, vom vedea ce e de facut. Daca vom avea sansa si ne vom salva de la retrogradare, ar fi senzational, daca nu, probabil vom discuta cu oficialitatile sa vedem ce va fi”,a conchis Alexa.