Trupa Holograf a sustinut un concert impresionant, vineri seara in clubul de fite, Fratelli. Desi s-au lasat asteptati mai bine de doua ore, membrii trupei au fost primiti de catre fani, cu bucurie, iubire si emotie.
Cand Bittman a urcat pe scena, a fost pur si simplu asaltat de fanele din primul rand care se calcau in picioare ca sa fie cat mai aproape de solist. Imbracat complet in negru, Dan Bittman a inceput spectacolul cu un cantec, apoi si-a salutat publicul. A incins repede atmosfera si toata lumea a cantat odata cu el. A avut grija ca si colegii lui de trupa sa fie primiti cum se cuvine, i-a prezentat si a dansat cu fiecare in parte.
Artistul a urcat pe scena o domnisoara din primul rand si a rugat un fotograf sa le faca o poza. De altfel, ca o vedeta adevarata, Dan Bittman a fost atent cu toata lumea aflata langa scena.
Printre piesele celebre interpretate de Holograf s-au numarat “Esti asa frumoasa”, “Dincolo de nori”, “Dragostea mea” si preferata publicului, “Ti-am dat un inel”. La insistentele fanilor, Dan Bittman si-a rugat colegii sa mai cante doua-trei melodii pentru tinerele care erau in delir. Bisurile s-au prelungit o ora intreaga, si se vedea ca Dan Bittman si trupa se simteau excelent pe scena din Fratelli.
De altfel, in club, fiecare coltisor a fost ocupat. Publicul a fost in mare parte format din femei care au venit sa cante melodii de dragoste impreuna cu trupa Holograf.
Evenimentul a fost organizat de Jack Daniel`s si Fratelli Club Timisoara.
Foto: Dariana Dragos